AcasăEvenimentUn barbat din Hunedoara a fost salvat din varful Gârgălău de jandarmii...

Un barbat din Hunedoara a fost salvat din varful Gârgălău de jandarmii montani. Era inghetat de frig

spot_img

DISTRIBUIȚI

arhiva: pregatire pe Creasta Cocosului

În după – amiaza zilei de 31 mai a.c.,  jandarmii montani maramureşeni din cadrul Postului Montan Borşa au acţionat în aria de competenţă pentru acordarea de sprijin unui grup de opt persoane ce se aflau în Vf. Gârgălău din Munţii Rodnei, la o altitudine de aproximativ 2.100 m, unul dintre membrii grupului fiind în stare de panică şi prezentând simptome de şoc hipotermic.  Astfel,  solicitaţi prin S.N.A.U. „112”, jandarmi din cadrul Postului Montan Borşa au acţionat în colaborare cu Formaţiunea Salvamont, constituindu-se două echipaje pentru căutarea persoanelor în cauză.

Căutările au durat aproximativ 4 ore, în jurul orei 17.00 echipajele mixte identificând grupul ce necesita sprijin. Persoana ce a sesizat jandarmii ca fiind în stare de panică, cu domiciliul în judeţul Hunedoara, în vârstă de 45 ani,  era conştientă însă acuza faptul că nu se mai poate deplasa şi că îi era foarte frig. Persoana a fost transportată cu ajutorul unei tărgi din Vârful Gârgălău până la Lacul Ştiol, altitudine 1.650 m, de unde a fost transportată cu ajutorul unui autoturism de teren până în zona Pasului Prislop, fiind preluată ulterior  de către un echipaj dela Ambulanţă.  Ceilalţiturişti au fost însoţiţi până în zona Şaua Ştiol de unde au fost îndrumaţi înspre Complexul Turistic Borşa.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA