ULTIMUL CONCURS – Medalie de aur la final de sezon și 98 de medalii în 2017 pentru Prodance 2000 Baia Mare

0
134

ULTIMUL CONCURS Sezonul competițional 2017 s-a încheiat pentru sportivii de la Prodance 2000 Baia Mare cu o medalie de aur și patru clasări în finale la ”Cupa Dance Art” de la Târgu Mureș din 9 decembrie.

Palmaresul clubului băimărean ajunge, astfel, la 98 de medalii cucerite în acest an și 815 podiumuri obținute în cei 17 ani de activitate.

Perechile de la Prodance 2000 Baia Mare au participat în acest final de săptămână la ultima lor competiție din sezonul sportiv 2017 – Concursul Național ”Cupa Dance Art” desfășurat la Târgu Mureș. Concursul a găzduit 161 de perechi înscrise, iar cele 4 perechi participante din partea școlii de dans băimărene au obținut o medalie de aur și 4 calificări în finalele concursului.

Medalia de aur a fost cucerită de Adrian Pop și Anca Dunca, la categoria D 12-15 ani. Calificări în finale au obținut perechile: Darius Frîncău și Teodora Trufan (locul 4 la categoria Basic 12-15 ani Latino și locul 6 la categoria Basic 12-15 ani Standard), Gabriel Hegheduș și Marisa Nedelea (locul 5 la categoria D 12-15 ani) și Răzvan David și Larisa Preda (locul 5 la categoria E 12-13 ani).

În anul 2017, sportivii școlii de dans Prodance 2000 au obținut un număr total de 168 de podiumuri și finale, din care 98 de medalii cucerite (35 de medalii de aur, 33 de medalii de argint și 30 de medalii de bronz), depășind numărul de podiumuri obținute în anul anterior. Palmaresul Prodance 2000 însumează, astfel, 815 medalii și alte 780 de clasări în finale (ajungând la un total de 1595 de podiumuri și finale).

Săptămâna care începe va fi marcată de mai multe evenimente pentru membrii școlii de dans băimărene: un spectacol de Crăciun cu copiii din toate grupele, evenimentele de absolvire a cursurilor de dans (pentru grupele de copii și cele de adulți) și Gala Prodance 2000 ediția a X-a – un eveniment festiv care celebrează reușitele sportive și activitățile de peste an ale clubului.

Această ediție a Galei poartă o amprentă caritabilă, prin strângerea de fonduri pentru Asociația Esperando care derulează activități de recuperare și integrare pentru persoanele cu dizabilități.

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.