Tupeu de borfaş

1
167

Mă uitam la imaginile difuzate deja cam de toate televiziunile de ştiri, cele cu “naşii” de la CFR surprinşi în exerciţiul ciordelii. Las deoparte faptul că, mai nou, toate heirupurile astea anti-ceva se fac doar cu camera de luat vederi alături, că altfel ce sens are să mimăm noi că ceva dacă nu se dă şi la televizor, ca să vindem naţiei iluzia că noi chiar… ceva. Ăştia prinşi cu banii din micile înţelegeri cu călătorii, aproape toţi se purtau ca nişte maradonişti versaţi, ca nişte borfaşi autentici. Unul dosea banii după o canapea de tren jerpelită şi făcea pe clonţosul, zbierând că nu-s ai lui, altul făcea pe leşinatul şi când a văzut că nu i-a ieşit schema a devenit agresiv. Unul dintre naşi, cu dexteritate de borfaş exersat în alba neagra, tot încerca să mişte şomoiogul de bani dintr-o mână în alta, până când reuşeşte să-i arunce într-un colţ. Apoi, cu un tupeu monumental, zbiară la ăştia care îl controlau, că nu-s banii lui, că e abuz, că alte alea. Tupeu de borfaş.

Toţi ăştia sunt cetăţeni. Oameni cu un loc de muncă, capi de familie, taţi care educă nişte plozi. Cu alte cuvinte nişte români de nădejde. Care au doar micul cusur că fură de rup. Nu, nu sunt hoţi, nici interlopi, ci salariaţi, cetăţeni, contribuabili (cu un sfert de normă) şi alegători. Dar reflexul de borfaş le funcţionează de minune, toată instrumentaţia borfaşului le e la îndemână.

Altă scenă, văzută mai deunăzi, se întâmpla în trafic. Un şmecher trece cu tupeu pe roşu. Poliţia îl opreşte după doar câţiva metri. Şi începe recitalul. “Ba am trecut pe verde. Ai dovadă? Ce martor? Ăla e vorbit cu tine, am văzut eu când i-ai dat bani.” Omul e cărunt, are aparenţa respectabilităţii -aşa cum vrem noi să ne-o imaginăm, definită de accesorii ca ochelari, cravată etc. Dar reflexul de borfaş funcţionează fără cusur.
Şi genul ăsta de scene se pot întâlni cu o frecvenţă care ar trebui să îngrijoreze pe cineva. Pe cine? De fapt se întâmplă mereu. Vânzătoarea prinsă de patron furând are reflexul în priză: ea n-a furat şi dacă e la o adică, ce? Ea nu poa’ să-l dea în gât pe patron că bagă marfă fără acte? În centrele comerciale angro, când se anunţă controale, toate prăvăliile sunt în carantină, toţi întreprinzătorii sunt bolnavi, la pat. Şi toate actele sunt “la contabilă”. În spital, asistenta care cere şpagă, profesorul care vrea ciubuc de la elevi pentru a-i promova.Poliţistul, procurorul sau judecătorul şpăgar.

Peste tot, ăştia prinşi cu mâţa în sac au reacţia despre care vă spuneam: de borfaş exersat. Extrem de rar vezi vreunul ruşinându-se, pocăindu-se, recunoscându-şi greşeala. Pentru că, în societatea în care trăiesc ei ( şi… ghiciţi! e aceeaşi cu cea în care trăim şi noi!) lucrurile astea sunt acceptabile, moralitatea e flotantă, iar descurcăreala şi tupeul de borfaş trec drept calităţi esenţiale. Despre politicieni şi măiestria lor în arta chiorâtului în faţă, ce să mai spun?

Repet, toţi ăştia despre care vorbesc nu sunt interlopi, ci cetăteni care ar trebui să treacă drept onorabili. Au doar reflexul de borfaş, apucături de interlopi. De ce? Pentru că interlopul a devenit noul model de succes. Maimuţoiul îmbogăţit din fărădelege, cu tupeu gros, gramatică frustă şi parchetul obrazului bine văcsuit, ăsta e modelul de succes pe care se bate televiziunile, după care se topesc partidele poltice şi care, finalmente, reprezintă omul nou. Ăsta e.

Noi ăştialalţi… supravieţuim. Tot mai puţini şi tot mai puţin dispuşi să o mai frecăm cu tâmpenia asta numită morală. Şi cu porcăria numită bun-simţ. (moshemordechai.ro)

Te-ar mai putea interesa

Loading...

1 COMENTARIU

  1. Toata treaba e de la mare la mic,toti suntem asa,e dragut ca vrei sa sesizezi lumea asupra pericolului iminent!Articolul e simpatic dar nu rezolva nimic,e nevoie de o bomba atomica care sa neutralizeze aceasta rasa infecta si plina de imperfectiuni 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.