AcasăActualitate112TRIBUNALUL A DECIS - Sigheteanul care și-a ucis fosta iubită în fața...

TRIBUNALUL A DECIS – Sigheteanul care și-a ucis fosta iubită în fața copiilor a fost arestat pentru 30 de zile

spot_img

DISTRIBUIȚI

TRIBUNALUL A DECIS   Tribunalul Maramureş aduce la cunoştinţa opiniei publice că prin încheierea penală nr. 16/DL/22.03.2019, pronunţată în dosarul nr. 535/100/2018 al Tribunalului Maramureş, s-a dispus, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22 martie 2019 şi până la data de 20 aprilie 2019, inclusiv, a inculpatului G.V.I., în vârstă de 34 de ani, domiciliat în judeţul Timiş, fără antecedente penale, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de omor, prevăzute de art. 188 alin. 1 din Codul penal.

Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpatului, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, la data de 21.03.2019, în jurul orelor 06:30, aflându-se în locuinţa fostei sale concubine din Municipiul Sighetu Marmaţiei, ca urmare a unor conflicte preexistente, i-a aplicat acesteia, cu două cuţite, multiple lovituri în zona gâtului, toracelui şi braţelor, cauzându-i leziuni ce au condus la decesul victimei.

Inculpatul nu a contestat hotărârea Tribunalului Maramureş.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA