AU FOST IDENTIFICAŢI – Trei clujeni au furat din şcoli şi firme cauzând un prejudiciu de peste 100.000 lei

0
116

AU FOST IDENTIFICAŢI Trei clujeni sunt suspectaţi de poliţişti că au comis mai multe furturi pe raza judeţelor Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Mureş din unităţi de învăţământ şi societăţi comerciale, cauzând un prejudiciu de peste 100.000 lei, potrivit buletinului de presă remis duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

„La data de 10 martie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Beclean au reţinut trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 46 de ani, toţi din judeţul Cluj, bănuiţi de comiterea mai multor furturi.

Loading...

Astfel, din cercetările efectuate, a rezultat faptul că în perioada decembrie 2017- martie 2018, aceştia ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 115.000 lei (produse electronice, articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte produse), din interiorul a nouă societăţi comerciale şi cinci şcoli gimnaziale, situate pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Mureş”, se arată în comunicat.

Poliţiştii au efectuat două percheziţii domiciliare, ocazie cu care au fost ridicate 10 laptopuri, proiectoare video, televizoare, unităţi centrale, camere de supraveghere, DVR-uri, reclamate ca fiind sustrase.

De asemenea, au fost indisponibilizate trei autoturisme care au fost folosite de cei trei bărbaţi la comiterea infracţiunilor.

Cei trei clujeni urmează să fie prezentaţi Judecătoriei Beclean cu propunere de arestare preventivă, cercetările fiind continuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Beclean pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale.

 

sursa info România TV

citeşte şi OPERAŢIA A REUŞIT! – Delia Dragoş, asistenta medicală pentru care s-au mobilizat mii de oameni, se simte bine

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.