AcasăEvenimentTRAVERSARE ÎN FUGĂ - O fată de 10 ani a fost lovită...

TRAVERSARE ÎN FUGĂ – O fată de 10 ani a fost lovită de un taximetru la Sighetu Marmației (FOTO/VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Astăzi după amiază (9 noiembrie 2015) a avut loc un accident de circulație în municipiul Sighet. Accidentul s-a produs puțin după ora 16 pe strada Dragoș Vodă, în apropiere de sediul Poliției locale din municipiu.

Accidentul s-a produs pe fondul nerespectării regulilor de traversare a drumului public. O fetiță în vârstă de 10 ani s-a angajat să traverseze drumul în fugă și fără să se asigure, moment în care a fost acroșată cu oglinda de către un taximetru care se deplasa înspre centrul orașului.

În urma accidentului fetița a fost rănită la piciorul stâng, fiind transportată cu ambulanța la Spitalul municipal Sighet în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Martorii aflați la fața locului au declarat pentru Sighet 247 că fetița a fost strigată de către o mătușă de a ei, aceasta cerându-i fetiței să traverseze strada către ea prin acel loc. Aceasta, deși în zonă există două treceri de pietoni, fiecare dintre ele la mai puțin de 20 – 30 metri distanță.

La fața locului au intervenit un echipaj de Poliție rutieră și laboratorul criminalistic pentru a efectua cercetările ce se impun. În cauză Poliția a încheiat un dosar de cercetare penală. (foto, text și video – www.sighet247.ro)

ACTUALIZARE – IPJ Maramureș

Ieri, 09 noiembrie, la Sighetu Marmaţiei, o fetiţă de 10 ani care s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii, a fost surprinsă şi accidentată de un autoturism. Poliţiştii au constatat că un bărbat de 41 de ani din Sighetu Marmaţiei, care se deplasa cu un autoturism pe strada Dragoş Vodă din municipiu, a surprins şi accidentat o fetiţă de 10 ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma impactului, victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul etilotest a relevat că şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză se efectuează cercetări, urmând a se propune măsuri legale.

Evenimentele rutiere cauzate de traversarea neregulamentară pot avea consecinţe dintre cele mai grave. Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de accidente rutiere, poliţiştii recomandă părinţilor să-şi supravegheze copiii atunci când aceştia vor să traverseze strada. Ei sunt imprevizibili şi nu pot aprecia corect distanţele şi vitezele. De asemenea, este important să se traverseze numai prin locuri marcate sau în lipsa acestora numai pe la colţ de stradă, după o temeinică asigurare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA