AcasăAlteleEconomicTRANSPORTATORII DE PERSOANE, VIZAȚI – ANAF aruncă amenzi cu nemiluita asupra celor...

TRANSPORTATORII DE PERSOANE, VIZAȚI – ANAF aruncă amenzi cu nemiluita asupra celor care încalcă legea

spot_img

DISTRIBUIȚI

TRANSPORTATORII DE PERSOANE, VIZAȚI  Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) au aplicat 32 de sancţiuni contravenţionale în domeniul transportului public de persoane, se arată într-un comunicat de presă al Fiscului.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generala Antifraudă Fiscală, şi Direcţia Rutiera din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au organizat, ieri, pentru prima oară, o acţiune comună de control în domeniul transportului public de persoane în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov. La activităţile de control au participat 42 inspectori antifraudă şi 13 poliţişti rutieri ocazie cu care au fost controlate 66 autovehicule destinate transportului de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri, fiind aplicate 32 sancţiuni contravenţionale”, se arată în document.

Conform ANAF, în 35 de cazuri au fost constatate aspecte care releva neconformităţi în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor fiscale care decurg din prestarea activităţii de transport rutier de persoane, contra cost, efectuată prin servicii regulate.

În aceste cazuri, inspectorii antifraudă au întocmit procese-verbale şi au solicitat explicaţii scrise conducătorilor autovehiculelor controlate, urmând ca în perioada următoare să se efectueze controale la sediile operatorilor de transport pentru clarificarea aspectelor constatate. Acest gen de acţiuni vor fi organizate şi în perioada următoare conform planului comun de acţiune, pentru menţinerea unui climat de legalitate în domeniu, asigurarea siguranţei pasagerilor şi reducerea implicării acestor tipuri de vehicule în evenimente rutiere, dar şi pentru creşterea conformării fiscale în acest domeniu, acţiunea nelimitându-se doar la controlul în trafic, în funcţie de aspectele semnalate urmând a se desfăşura verificări la sediul contribuabililor identificaţi în trafic”, menţionează sursa citată.

Sursă info.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA