AcasăOPINIITraian Băsescu, Paulică, Tal Silberstein, Remus Truică, vânători de proprietăți

Traian Băsescu, Paulică, Tal Silberstein, Remus Truică, vânători de proprietăți

spot_img

DISTRIBUIȚI

Se face lumină în atacul preşedintelui Traian Băsescu la adresa Regelui Mihai. Revelionul din acest an ne-a furnizat cheia acelei mârlănii la adresa Majestăţii Sale Regele Mihai. Nu o judecată asupra unui moment din istoria românilor l-a râcâit pe ambiţiosul marinar de cursă lungă. Nu o viziune nouă asupra încheierii socotelilor celui de-al Doilea Război Mondial l-a împins pe Traian Băsescu în abracadabrantele sale meditaţii asupra abdicării.

Nu abdicarera l-a contrariat pe Ciclopul Trăienel din Dealul Cotrocenilor. Nici năşitul cu tam-tam al micuţului plod produs cu răcnetele tehnologiei nu a fost un prilej de apropiere. Traian Băsescu a mai creştinat copii pentru uzul camerelor de luat vederi. A cules roadele publicităţii şi a ţinut nepăsător drumul politicii. Mărturisesc că atunci când l-am văzut pe Traian Băsescu purtând în braţe odorul pârlitului prinţ Paul, urmat de Elena Udrea cu părul în colăcei şi sclipici şi cu fusta deasupra genunchilor grăsulii, nu am fost în stare să-mi imaginez o asemenea afacere nebună. Pur şi simplu mi-am imaginat că marinarul, complexat de originea sa modestă, vrea să se însoţească în lumea capetelor încoronate. Şi cum n-a fost băgat în seamă de nimeni, a găsit un farsor cu care să se strecoare în lumea dinastiilor regale. Mă declar naiv.

Vlăstarul marinăresc al lui Nicolae Filimon a ţintit mult mai departe şi mai precis. Şi în stilul gândirii sale şi al Elenei Udrea. Adică de Păturici sadea. Legătura preşedintelui României cu scăpătaţii de Paul şi Lia avea la bază un plan mult mai cinic decât ne-am fi putut imagina. Prin botezul odraslei, şeful statului a început campania de reconsiderare a vlăstarului altoit prost şi a pus la cale planul de recuperare a unor eventuale drepturi ale lui Paulică Lambrino.

În momentul în care marinarul a ieşit cu parul la Regele Mihai într-o emisiunie de la B1 TV, noi ne uitam cruciţi la ce a putut îndruga. Când colo, omul nu avea răbufniri şi nici nu filosofa. Pur şi simplu încerca să dărâme sau măcar să clatine mitul Regelui Mihai pentru a se putea apropia de pradă. Şi pentru a construi pretextul unei operaţiuni politice îndărătul căreia nu se ascundea decât o afacere veroasă. Dacă am fi corelat această ieşire cu acţiunea guvernului Boc de a contesta repunerea în posesie a Regelui Mihai, tot am fi avut oarece bănuieli. Dar nimeni nu şi-a putut imagina că Traian Băsescu este fârtat cu Elena Udrea, cu Paulică Lambrino şi cu alţi câţiva gealaţi politici pentru a pune şi ei mâna pe o bucăţică din averea Casei Regale.

Nu demult, ziuanews.ro a publicat un documentar pe acest subiect. A fost pentru prima dată când am aflat că Tal Silberstein (până acum cunoscut numai ca un biet consilier politic perdant, nu ca misit de moşteniri!?) a cumpărat drepturile litigioase ale lui Paulică Lambrino, zis şi Prinţul Paul. Se mai îndoieşte cineva că Tal Silberstein nu este singur? Adică de faptul că nu este decât un înaintaş al unei găşti? Eu unul am convingerea că tot spectacolul jucat de Traian Băsescu încă de la botezul odraslei din eprubetă a fost croit doar pentru această operaţiune.

În tranzacţia discutată îndelung intra şi această teatrală năşire de botez. Iar preşedintele nostru, mare vânător de proprietăţi-balenă, a zis un daaaa vesel şi optimist, încheiat cu o lingere a buzelor. La urma urmelor, este vorba de revendicarea unor proprietăţi care valorează, zic unii, în jur de 4 miliarde de euro. Mare găselniţă de geambaş ca să încerci rescrierea momentului istoric al abdicării şi să mâzgăleşti portretul moral al Regelui Mihai I.

Iată ce scria mai zilele trecute site-ul ziuanews.ro:
“Zeci de palate, mănăstiri, chiar şi comune întregi, alături de mii de hectare de terenuri, ferme, sedii de bănci, de ambasade, de partide, Biblioteca Universitară, toate au fost pierdute ca la poker de aşa-zisul prinţ de România, Paul Filip Lambrino, progenitura bastardului Mircea Grigore Carol. Actorii din această telenovelă mioritică, începută la finele anilor ’40, au, în zilele noastre, reprezentaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce au manipulate politic destinul regal al lui Paul Lambrino. Traian Băsescu, Adriean Videanu şi Tal Silberstein, împreună cu Remus Truică şi Andrei Marcovici, au creat o infrastructură formată din off-shore-uri, firme de avocatură, judecători şi fonduri de investiţii, pentru a pune mâna pe ceea ce se cuvine de drept poporului român şi familiei regale a României, reprezentată de Mihai I al României.

ZIUAnews vă prezintă, în exclusivitate, cum, mai înainte de a fi fost recunoscut ca aparţinând Casei Regale a României, prinţul Paul şi-a cesionat TOATE drepturile litigioase firmei Reciplia, reprezentată de Remus Truică. Copilul de casă al fostului premier Adrian Năstase nu a fost decât un paravan, societatea Reciplia fiind deţinută de un offshore, Reciplia LTD, în spatele căruia stă chiar Tahal Group, deţinut de Kardan, un holding israelian de investiţii. Foştii consilieri ai lui Tăriceanu, Tal Silberstein şi Arthur Finkelstein, conduc companii din acest grup, fiind şi asociaţi cu Truică în mai multe companii. Suma pentru care Paul şi-a cesionat toate drepturile: patru milioane de euro. Valoarea reală a bunurilor înstrăinate de acesta: peste patru miliarde de euro.
După ce prinţul s-a declarat nemulţumit de banii pe care i-a primit, a încercat să rupă contractul cu cei de la Reciplia, introducând în joc o altă firmă, Lot Invest, o companie apropiată de fraţii Nicolae şi Florin Adi Caval. Aceştia din urmă sunt vechi parteneri cu fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, dar şi cu actualul preşedinte, Traian Băsescu”.

Ce caută Traian Băsescu şi Adriean Videanu, Tal Silberstein şi Remus Truică, fostul şef de cabinet al lui Adrian Năstase (om încă necercetat cum trebuie de DNA), într-o asemenea poveste? Nici n-a ajuns PSD-ul bine la putere că Remus Truică, în ultima vreme doar cârciumar şi amorez de top, a sărit la butoane pentru a dirija licitaţia şi preluarea contractului Loteriei Române cu INTRACOM (celebrul contract cu grecii), aflat la câteva luni de termenul final.

Înţelegeţi acum de ce lista de invitaţi ai preşedintelui Traian Băsescu la Revelionul din Covasna conţine o informaţie bombă? Este vorba de confirmarea legăturilor strânse dintre Traian Băsescu şi Paulică Lambrino, amândoi pe o mână în operaţiunea de jumulire a moştenirii Casei Regale a României. Că mai sunt în afacere şi Remus Truică, şi Tal Silberstein şi Adriean Videanu şi cine mai ştie cine nu este de mirare. Nu pot fi decât oameni de aceeaşi teapă!

În sfârşit, înţelegem şi noi cum s-a născut şi ce bază are atacul mârlănesc al lui Traian Băsescu la adresa Regelui Mihai. El s-a produs într-o emisiune de televiziune, dar pare a fi fost conceput într-o tavernă întunecată şi soioasă din Portul Sulina.
Cornel Nistorescu

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA