AcasăActualitate112TRAGEDIE - Un tânăr s-a prăbuşit de pe zidurile Cetăţii Devei în...

TRAGEDIE – Un tânăr s-a prăbuşit de pe zidurile Cetăţii Devei în timp ce făcea poze

spot_img

DISTRIBUIȚI

TRAGEDIE O tragedie a avut loc, duminică seara, în Cetatea Devei. Florin G., un tânăr de 28 de ani, din municipiul Deva, a murit după ce s-a prăbuşit de pe zidul incintei interioare (I) a monumentului istoric.

Din primele informaţii oferite de anchetatori, bărbatul se afla împreună cu prietena sa într-o zonă în care accesul turiştilor este interzis, scrie Ziarul Hunedoreanului.

„Tânărul se afla împreună cu o prietenă, pentru a face fotografii pe cetate, s-a dezechilibrat şi a căzut de la o înălţime de aproximativ patru metri. Tragedia s-a petrecut, din primele informaţii, într-o zonă interzisă pentru accesul public, în incinta cetăţii”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Cetatea Devei a fost una dintre aşezările militare strategice ale Transilvaniei. Fortăreaţa ridicată pe un deal al munţilor Poiana Ruscăi datează din secolul al XIII-lea, iar în istoria ei a fost considerată unul din locurile de necucerit.

Conform documentelor din secolele trecute, cetatea Devei era compusă din trei incinte succesive, legate în spirală.

Prima şi cea de-a doua incintă aveau forme ovoidale, iar cea de-a treia era reprezentată de un traseu semicircular. Pe latura sudică exista un palat datând, potrivit istoricilor, din secolul XIII, iar pe latura nordică o altă clădire supraetajată.

sursa INFO şi FOTO

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA