AcasăMARAMURESUL ISTORICTRAGEDIE - Bărbat de numai 36 de ani, mort la Cascada Cailor

TRAGEDIE – Bărbat de numai 36 de ani, mort la Cascada Cailor

spot_img

DISTRIBUIȚI

Tragedie fără margini la Borşa la Cascada Cailor. Un bărbat de numai 36 de ani din Roman care se afla în vacanţă împreună cu soţia şi copilul a făcut infarct şi a decedat.

Acesta, împreună cu încă o familie de prieteni se aflau în vizită la renumita atracţie turistică, dar, cel mai probabil inima i-a cedat din cauza efortului făcut ca să ajungă acolo.

Alarma a fost dată pe numărul unic de urgenţă 112 şi la faţa locului au ajuns de urgenţă salvamontiştii şi un echipaj SMURD. Medicii şi salvamontiştii au aplicat protocolul de resuscitare timp de 45 de minute dar în zadar. Inima bărbatului a refuzat să repornească.

Trupul bărbatului a fost coborât de salvamontişti la baza muntelui şi depus la morga Spitalului Borşa, acolo unde i se va face şi necropsia.

Medicii sunt cei care vor trebui acum să afle ce a determinat sfârşitul bărbatului sub supravegherea unui echipaj de Poliţie care s-a deplasat de asemenea la locul fatidic.

Cascada Cailor este una dintre cele mai frumoase cascade din România, formată pe versantul nordic al Munţilor Rodnei, in apropierea statiunii turistice Borşa. Este o destinaţie foarte populară, anual mii de turişti din toate colţurile ţării şi din străinătate vin să vadă una dintre cele mai maiestuoase cascade din Carpaţi. Apa rezultată din topirea zăpezii şi din ploi se adună într-un circ glaciar şi de acolo de pe versantul abrupt al Rezervaţiei Piatra Rea se prăvăleşte în jos formând cascada în mai multe trepte cu căderi succesive de 40 m apoi 20 m si din nou 40 m.

Legenda Cascadei Cailor

Conform legendei, Muntele Piatra Rea datorită păşunilor sale întinse era locul preferat al localnicilor pentru a ţine din primăvară până în toamnă „stavele” (hergheliile) de cai. Insă acest rai al cailor nu era chiar aşa de liniştit. Din când în când ursul incerca să îşi găsească o pradă uşoară din zecile sau chiar sutele de cai de pe munte. Însă într-un loc deschis şansele ursului erau slabe.

Aşa că ursul de obicei încerca să incolţească cai deasupra prăpăstiilor de la actuala Cascada a Cailor.

Aici sărmanele animale nu aveau altă soluţie decât să se arunce în hău, astfel ursul având câştig de cauză. Într-o noapte întunecată, fără vizibilitate şi cu o furtună de proporţii, ursul a venit din nou să îşi aleagă o pradă. Speriaţi de fulgere şi de atacul neaşteptat al ursului, animalele au luat-o la goana, direct spre prăpastie. Unii dintre ei au scăpat dar o mulţime de animale au căzut în prăpastie, ursul alegându-se după spusele localnicilor cu vreo 15 cai.

De atunci localnicii marcaţi de eveniment au început să foloseasca numele de Cascada Cailor. Dar nu numai cascada a primit acest nume. Muntele se numeşte Muntele Cailor, circul glaciar a fost denumit Podul Cailor iar pârăul care se prăvăleşte jos pe abrupturi se numeşte Izvorul Cailor.

Accesul spre Cascada Cailor

Accesul spre cascada este facil, fie pe jos de la Borşa pe o poteca, fie cu telescaunul din staţiunea Borşa. De la capătul superior al telescaunului se poate ajunge la Cascada Cailor în circa 15 minute.

 

Sursa info 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA