AcasăEvenimentSportTorje n-a rupt gura târgului Udine, așa că pleacă în Spania!

Torje n-a rupt gura târgului Udine, așa că pleacă în Spania!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Destinaţia: Granada, echipă aflată în relaţii de colaborare cu echipa peninsulară. Astfel „Torjinho” va trebui să renunţe la visul de a evolua în Champions League, dar în schimb va beneficia de mai multe avantaje. Fotbalistul român se va muta într-un campionat cu un stil compatibil cu aptitudinile sale profesionale, respectiv viteză, joc ofensiv şi creativitate.
Cum va mai putea profita mijlocaşul de bandă dreaptă prin cedarea sa la micuţa grupare spaniolă? Granada practică un sistem tactic de joc care îi va permite lui Torje să joace pe postul său obişnuit, cel de mijlocaş. Lucru care nu se întâmpla la Udine, unde Francesco Guidolin practica un 3-5-1-1, iar românul era folosit drept al doilea vârf, în spatele lui Di Natale, lucru ce i-a afectat serios eficienţa pe teren.
Cu acest lucru este de acord şi Victor Piţurcă, selecţionerul României, care a fost consultat de fotbalist în zilele premergătoare transferului. Iar tehnicianul i-a transmis clar că preferă ca indiferent de numele echipei, jucătorii pe care îi selecţionează să fie titulari la formaţiile lor. În cazul lui Gabriel Torje, Granada, echipă promovată în Primera Division la începutul sezonului ce tocmai s-a încheiat. Şi care a reuşit în extremis să evite retrogradarea, clasându-se pe locul 17, ultimul de deasupra liniei.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA