AcasăEvenimentSportŢINTĂ - Știința Explorări Baia Mare și-a fixat obiectivul pentru noul an...

ŢINTĂ – Știința Explorări Baia Mare și-a fixat obiectivul pentru noul an competițional

spot_img

DISTRIBUIȚI

ŢINTĂ Obiectivele echipei Știința Explorări Baia Mare și noile transferuri ale echipei au fost făcute publice astăzi, 6 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă.


ŢINTĂ Și în acest an competițional echipa băimăreană de volei își dorește să facă performanță superioară în campionat.

Mai mult, conducerea clubului se bazează în îndeplinirea obiectivului pe lotul pe care și l-a construit în ultima perioadă.

Rezultatul obținut în sezonul competițional anterior i-a mulțumit pe cei din conducerea clubului băimărean de volei.

Citeşte şi PIAŢA NEAGRĂ – Reţinuţi la frontieră pentru contrabandă cu ţigări

„Rezultatul obținut în anul competițional precedent a fost unul onorabil pentru noi.

Ne-am calificat între primele patru echipe și am dovedit că suntem o echipă competitivă.

Asta datorită faptului că începând cu staff-ul tehnic, cei care se ocupă de resursele necesare pentru buna desfășurare a competiției au creat un mediu propice unei performanțe.

Și în acest an avem obiective mărețe, stabilite într-un mod realist în funcție de componența lotului”, a spus Gheorghe Bârlea, președintele clubului.

Citeşte şi VOLEI – Schimbări la Știința Explorări Baia Mare

Pentru acest an competițional, Știința Explorări Baia Mare și-a propus clasarea în primele cinci echipe ale României.

Obiectivul a fost propus și atins și la începutul sezonului trecut.

Simona Vasiac

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA