AcasăEvenimentȚigări de contrabandă depistate la granita cu Ucraina. Cainele Noza i-au condus...

Țigări de contrabandă depistate la granita cu Ucraina. Cainele Noza i-au condus pe anchetatori la un localnic din Bistra (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

În cadrul unei acțiuni desfășurate la frontiera verde, pe linia combaterii contrabandei cu țigări, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vișeului, au ridicat în vederea confiscării, peste 4.900 pachete țigări de proveniență ucraineană.

Ieri, 12 iunie, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea Vișeului, s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 20.30, lucrătorii noștri au descoperit la aproximativ 300 m de la frontiera de stat, ascunse în vegetație, 10 colete care conțineau țigări.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, însoțită de câinele de urmă Noza care i-a condus pe polițiștii de frontieră până la un imobil de pe raza comunei Bistra, judetul Maramureș. La această locație a fost identificat un cetățean roman de 41 de ani, domiciliat pe raza judetul Maramureș, care ulterior s-a constatat că este implicat în activitatea infracțională.

Coletele descoperite au fost duse la sediul sectorului unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4.950 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 43.472 lei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, iar întreaga cantitate de țigări fa fost ridicată în vederea confiscării.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA