AcasăEvenimentPOLIŢIA ÎN ACŢIUNE - Şoferii controlaţi în trafic la Ocna Şugatag şi...

POLIŢIA ÎN ACŢIUNE – Şoferii controlaţi în trafic la Ocna Şugatag şi Vişeu de Sus. Accident în Baia Mare dar şi cinci infracţiuni rutiere în judeţ

spot_img

DISTRIBUIȚI

Secţia 5 de Poliţie Rurală Ocna Şugatag a organizat şi executat o acţiune în sistem integrat pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere şi pentru prevenirea actelor comerciale ilicite în târgul de ţară din comuna Ocna Şugatag.

La acţiune au participat poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Ocna Şugatag, jandarmi ai Detaşamentului 4 Sighetu Marmaţiei şi medici veterinari din partea Direcţiei Sanitar-Veterinare pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş. Au fost verificate 35 de persoane fizice şi juridice care desfăşurau activităţi comerciale şi 121 de autovehicule aflate în traficul rutier. Cu această ocazie au fost aplicate 33 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.500 lei, din care 16 la legea rutieră, 12 la regimul comerţului şi 5 la alte legi. Ca măsură complementară, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri alimentare în valoare de 30 de lei.

Tot ieri, poliţiştii Formaţiunii de Ordine Publică şi Poliţie Rutieră din cadrul Poliţiei Vişeu de Sus, au organizat şi desfăşurat o acţiune privind menţinerea ordinii şi liniştii publice şi pe linia O.U.G. nr. 195/2002 rep., privind controlul şi supravegherea traficului rutier. Poliţiştii au efectuat verificări faţă de 27 de autovehicule şi au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 680 lei. 47 de persoane au fost legitimate în cursul acţiunii.

Două permise ridicate, doi şoferi la volan deşi nu aveau permis

Cinci infracţiuni la legea circulaţiei pe drumurile publice au fost înregistrate în cursul zilei de ieri, 9 februarie 2012. Două pentru consum de alcool la volan peste limita legală admisă de lege, două pentru conducere fără permis şi o infracţiune de părărsire a locului accidnetului fără acordul organelor de poliţie. Acest ultim caz, a fost înregistrat pe raza comunei Bistra.

Ieri seară, ora 22,40, poliţiştii din comună au fost sesizaţi că pe D.J. 185, în centrul localităţii Bistra, a avut loc un accident rutier cu pagube materiale. Autoturismul avariat aparţine lui Gheorghe A., de 25 de ani, din localitatea Bistra iar autorul accidentului este Nicolae T., de 19 ani, din aceeaşi localitate. Tânărul de 19 ani a plecat însă de la locul incidentului. În urma verificării lui Nicoale T., s-a constatat faptul că nu posedă permis de conducere de nicio categorie. Faţă de cel în cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 86, alin. 1 şi art. 89, alin. 1, din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

Un eveniment rutier uşor la Baia Mare

Joi, 09.02.2012, ora 15,15, pe strada Vasile Lucaciu din municipiul Baia Mare, a avut loc un eveniment rutier cu victimă. Gheorghe S., de 52 ani, din Baia Mare, conducea din direcţia strada Oltului către strada Electrolizei un autoturism. La intersecţia cu strada Zorilor, conducătorul auto a efectuat virajul la stânga fără să acorde prioritate de trecere unui alt autoturism, condus regulamentar din sens opus de către Vasile P., de 34 ani, din Baia Mare. Cele două autovehicule au intrat în coliziune în urma căreia a rezultat vătămarea corporală a unei pasagere, Ileana S., de 38 ani, din Sighetu Marmaţiei, care a fost transportată la spital,  unde nu a rămas internată. Conducătorii auto nu consumaseră alcool. În cauză continuă cercetările iar la finalizarea lor se va propune soluţia legală

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA