AcasăNews AlertSUSȚINERE - Echipa lui Cătălin Cherecheș, prezentă la întâlnirea cu cetățenii din...

SUSȚINERE – Echipa lui Cătălin Cherecheș, prezentă la întâlnirea cu cetățenii din cartierul Ferneziu

spot_img

DISTRIBUIȚI

Echipa lui Cătălin Cherecheș și-a continuat seria întâlnirilor cu cetățenii municipiului Baia Mare.

Ieri, 15 mai, reprezentanții Coaliției pentru Baia Mare au fost în cartierul Ferneziu pentru a discuta despre proiectele pe care Cătălin Cherecheș dorește să le implementeze în zonă dar și pentru a face o listă a problemelor și priorităților cetățenilor. Majoritatea problemelor ridicate de către fernezieni au făcut referire la condițiile în care se efectuează transportul în comun. La unison, cetățenii din cartierul Ferneziu au declarat că sunt alături de Cătălin Cherecheș, lucru pe care îl vor face în continuare.

Printre cei 29 de profesioniști propuși din partea Coaliției pentru Baia Mare pentru un mandat în Consiliul Local face parte și Radu Ardelean. Fernezean la origini, tânărul s-a întors în țară după 11 ani de stat în străinătate mai decis ca niciodată să facă ceva pentru comunitatea băimăreană. Întâlnirea de ieri cu fernezienii lui a fost una emoționantă pentru el.

MEZ_0039„Alături de Cătălin Cherecheș am venit oameni care poate am fost în alte partide sau care nu am făcut politică dar oameni care vrem să ne implicăm. Eu sunt fernezean și Cătălin mi-a zis în felul următor: eu mă lupt și am o echipă lângă mine dar nu pot să fac tot timpul numai pentru Ferneziu. Am nevoie de o persoană care să se lupte pentru noi. Eu cred că Ferneziul merită mai mult decât este acum. Suntem astăzi undeva în capătul hărții Băii Mari dar să știm că suntem importanți pentru că de aici au mers și miniștri, au mers oameni importanți și avem și primarul, tot de aici. Ferneziul se va dezvolta și nu vom mai fi capătul orașului”, a spus Radu Ardelean.

Cetățenii care au participat la întâlnirea cu reprezentanții Coaliției pentru Baia Mare au declarat că sunt alături de Cătălin Cherecheș și îl susțin pe mai departe în proiectele pe care acesta le va derula în continuare pentru comunitate.

„S-au făcut multe în acest mandat. S-a făcut canalizarea, schimbarea conductei de apă. De asemenea, s-au asfaltat șoselele și toate străzile din cartier. Stadionul se modernizează acuma. S-au făcut locuri de joacă pentru copii și alte lucrări importante s-au făcut pe zonă, până în Firiza. Ceea ce nu s-a făcut în 17 ani de mandat al fostului primar s-a făcut acuma”, a spus Liviu Pop, un cetățean din cartierul băimărean Ferneziu.

MEZ_0064Echipa lui Cătălin Cherecheș a prezentat la cele două întâlniri care au avut loc în cartierul Ferneziu proiectele importante pe care Cătălin Cherecheș dorește să le realizeze pentru comunitate.

„Am ajuns cu părul cărunt când i-am zis domnului Cătălin Cherecheș că nu mai doresc să fac parte din echipa dumnealui pentru că sunt mai în vârstă și am zis să vină tinerii. Și a zis că nu se poate, cu tine am început și vreau să continui cu tine. Acuma vreau să vorbesc cu dumneavoastră în numele pensionarilor pentru că acuma reprezint în Consiliul Local această categorie. Cu domnul Cătălin Cherecheș am avut o înțelegere ca pe mijloacele de transport în comun să se introducă aparate de citit cardul astfel încât la Urbis să se plătească doar călătoria efectuată și nu 31 de zile din 31. Domnul Cătălin Cherecheș a acceptat ideea astfel încât cu banii care se plătesc acuma subvențiile la Urbis vor putea circula gratuit toți pensionarii, indiferent de vârstă. La fel am convenit cu domnul Cătălin Cherecheș să facem o casă de bătrâni pentru cei care au pensii de 5-700 de lei astfel încât cei care sunt neajutorați și nu au pe nimeni să poată fi cazați în aceste centre pentru vârstnici”, a spus Ștefan Lupșa.

MEZ_9972„De fiecare dată când vin în Ferneziu mă leagă o emoție și mă duce cu gândul la adolescența mea pentru că aici, pe terenul de fotbal din Ferneziu, am petrecut câțiva ani frumoși. Am jucat fotbal la echipa Topitorul Ferneziu. Am venit împreună cu colegii mei să vă transmitem mesajul lui Cătălin, să vă spunem că este bine și că abia așteaptă să se întoarcă printre noi și să facă mult mai multă treabă. Dumneavoastră trebuie să aveți încredere în el, în primul rând, și în noi, noi care am venit și ne-am alăturat proiectelor pe care el le-a propus pentru comunitatea băimăreană și mai nou pentru cea maramureșeană. Așa cum știți, Coaliția pentru Baia Mare depune liste și pentru Consiliul Județean. Datoria noastră este să fim alături de Cătălin și să credem în el și proiectele pe care le-a făcut. Să nu credeți în minciunile pe care le spun contracandidații. Cătălin a muncit pentru această comunitate. El nu are nevoie nici de șpagă, nici de alte lucruri. Să știți că aceste lucruri vor ieși la iveală. Aveți încredere și vă mulțumim că sunteți alături de noi”, a spus Doru Dăncuș.

Astăzi, 16 mai 2016, echipa lui Cătălin Cherecheș ajunge la ora 16.00 în zona de blocuri de pe strada Arieșului, urmând ca mai apoi, la ora 17.30, aceasta să fie prezentă la locul de joacă din zona străzilor Motorului și Mărgeanului, iar de la ora 18.30 în zona fostei centrale termice de pe strada Cuza Vodă.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA