AcasăActualitatePoliticSURPRIZA DE LA COTROCENI - Klaus Iohannis pregăteşte un nou premier tehnocrat

SURPRIZA DE LA COTROCENI – Klaus Iohannis pregăteşte un nou premier tehnocrat

spot_img

DISTRIBUIȚI

Klaus Iohannis ar putea numi un nou premier tehnocrat, după alegerile legislative din toamnă. Anunţul a fost făcut chiar de un consilier de la Cotroceni, Laurenţiu Ştefan, într-un interviu acordat Reuters.

Consilierul politic al şefului statului a spus că PSD şi PNL vor obține fiecare 32%-35 % la alegerile legislative şi, prin urmare, nu vor reuşi să guverneze singure.

„Cele două grupuri mari încă mai au nevoie de aliați pentru a ajunge la acele numere care să le permită să formeze o majoritate, astfel încât acesta este un joc deschis”, a spus Laurenţiu Ştefan.

Mai mult de atât, Laurenţiu Ştefan a apreciat că nici măcar o alianță a social-democraților cu două partide mai mici nu îi va ajuta să atingă pragul de 50% necesar pentru a propune un premier.

Consilierul de la Cotroceni a mai declarat că, ţinând cont de aceste considerente, nu va rămâne altceva de făcut decât numirea de către Klaus Iohannis a unui alt premier tehnocrat. „În mod evident, președintele va căuta un prim-ministru. Vom vedea dacă acesta este un premier politic sau unul cu o scurtă carieră politică, ori chiar un tehnocrat… încă sunt multe semne de întrebare”, a spus Laurențiu Ștefan.

Reuters aminteşte că președintele Klaus Iohannis l-a numit în noiembrie anul trecut pe Dacian Cioloş în funcţia de prim-ministru pentru a forma un guvern tehnocrat, această numire venind după ce Victor Ponta şi-a dat demisia în urma incendiului de la Colectiv.

Laurenţiu-Miahi Ştefan a fost, timp de 10 ani, consilier politic în cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti.

Sursa: rtv.net

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA