Statul Român condamnat de CEDO: Nu a pus în aplicare o hotărâre judecătorească favorabilă greco-catolicilor din Bogdan Vodă

0
108

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat pe data de 19 noiembrie 2013 Statul Român pentru faptul că din 1998 până în prezent nu a dus la bun sfârșit executarea hotărârii judecătorești conform căreia greco-catolicii din Bogdan Vodă (Maramureș) se pot ruga în biserica greco-catolică din localitate.

În cazul Bogdan Voda Greek-Catholic Parish v. Romania (2627/2004), Curtea a găsit Statul Român vinovat că a încalcat Articolul 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevede că orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil și în termen rezonabil de către o instanţă independentă şi imparţială, Curtea reiterând totodată faptul că executarea unei hotărâri definitive pronunțate de orice instanță trebuie privită ca o parte integrantă a „procesului” în sensul articolului 6 din Convenție.

În dispozitivul hotărârii, Curtea Europeana solicită ca Statul să întreprindă toate măsurile care se impun pentru a asista parohia greco-catolică Bogdan Vodă în aplicarea, în cel mai scurt timp posibil, a hotărârii judecătorești din 29 ianuarie 1998 a Curții de Apel Cluj conform căreia greco-catolicii pot intra în biserică. Curtea observă de asemenea că instituțiile Statului Român au eșuat în a acorda sprijinul necesar punerii în executare a hotărârii judecătorești și nu au cercetat nerespectarea acesteia.

În hotărârea mai sus menționată, Statul Român a fost găsit responsabil de lipsa acțiunii forței sale publice în punerea în executare a unei hotărâri judecătorești în favoarea parohiei greco-catolice Bogdan Vodă. Curtea precizează că procedurile de executare trenează din 1998, punerea lor în practică fiind obstrucționată de trei ori din cauza protestelor violente ale credincioșilor ortodocși, a refuzului parohului ortodox de a înmâna cheile bisericii și a lipsei de implicare a autorităților competente ale Statului Român în executarea unei sentințe definitive și irevocabile.

Deși o instanță europeană constată încălcarea drepturilor și libertății comunității greco-catolice din Bogdan Vodă, nimic nu poate compensa din păcate suferința credincioșilor cărora le-au fost încălcate în mod sistematic aceste drepturi de către reprezentanții Statului Român care i-au obligat pe acești oameni să se roage în locuri improprii pentru simplul motiv că sunt greco-catolici.

Cazul parohiei greco-catolice Bogdan Vodă, care de 15 ani stă cu dreptatea în mână fără ca autoritățile Statului să intervină pentru a pune în aplicare legea, este încă o dovadă că Biserica Greco-Catolică din România este discriminată pe motive confesionale.

Textul complet al deciziei CEDO se poate accesa pe link-ul următor: http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra/pages/search.aspx?i=001-128197#{%22itemid%22:[%22001-128197%22]}

Biroul Eparhial de Presă

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.