SPULBERATĂ DE ZHANG – Simona Halep a pierdut în 58 de minute cu ocupanta locului 36!

0
207

SPULBERATĂ DE ZHANG Simona Halep, cap de serie numărul 4, s-a oprit în optimile de finală ale turneului de la Beijing. Românca a pierdut în două seturi, scor 0-6, 3-6, în faţa reprezentantei gazdelor, Shuai Zhang, după 58 de minute de joc.

În ciuda eliminării, Simona va reveni de săptămâna viitoare pe poziţia a patra a calsamentului mondial, profitând de înfrângerea suferită de Garbine Muguruza la China Open. 62.768 de dolari şi 120 puncte WTA va primi constănţeanca pentru parcursul de la Beijing.

Primul set al meciului dintre Halep şi Zhang nu a avut istoric. Simona a servit slab, a lovit neconvingător şi a comis foarte multe erori neforţate, iar adversara sa a profitat şi a câştigat cu 6-0 în doar 19 minute.

Jucătoarea de pe locul 36 WTA a fost doar a şasea care i-a administrat un „bagel” Simonei în ultimele patru sezoane, după Mladenovic, Cibulkova, Serena Williams, Sara Errani şi Na Li, ultimele două reuşind această performanţă tocmai în 2013.

În pauza dintre seturi, Halep a apelat la Darren Cahill, iar scurta discuţie pe care a avut-o cu antrenorul său a părut să o readucă pe linia de plutire pe Simona. A cincea jucătoare a lumii a început bine actul secund şi a condus cu 3-1, având chiar două şanse de a se desprinde la 4-1.

Zhang a salvat dublul break point al Simonei şi nu a mai cedat niciun game până la final, trecându-şi în cont şi setul secund cu 6-3 şi calificându-se astfel în sferturile China Open.

Simona Halep va mai participa doar la o competiţie în 2016, Turneul Campioanelor de la Singapore, de la finalul acestei luni.

57f651d295f9cf1e0415533f

Este pentru a doua oară în acest an în care Simona Halep pierde în faţa asiaticei Shuai Zhang, nr. 36 mondial, după eşecul de la Australian Open, din primul tur. Shuai Zhang conduce acum cu 2-1 la meciurile directe.

La final, Zhang, extrem de fericită pentru prestaţia avută (în primul set a avut 25 de lovituri direct câştigătoare şi nicio greşeală neforţată), a vorbit despre faptul că îşi doreşte să îşi îmbunătăţească şi mai mult jocul.

Nu vreau să mă opresc aici, vreau să continuu să îmi îmbunătăţesc performanţele. Chiar de aici, de la Beijing. Abia aştept următoarea confruntare„, a spus sportiva asiatică, la finalul partidei.

În sferturile de finală, chinezoaica va avea parte de o altă dispută cu o adversară mult mai bine cotată: Johanna Konta. Aceasta a trecut în optimi, după un meci foarte echilibrat, de Karolina Pliskova.

În ceea ce o priveşte pe Simona Halep, numărul 5 WTA părăseşte turneul de la Beijing cu un cec de 62.768 dolari şi 120 puncte WTA.

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.