Acasăsinucidere maramuresSPECIAL - Secretul criminalei Jodi Arias, din Arizona, expus într-un film

SPECIAL – Secretul criminalei Jodi Arias, din Arizona, expus într-un film

spot_img

DISTRIBUIȚI

Povestea lui Jodi Arias, criminala condamnată pentru că şi-a omorât prietenul într-un mod cu totul bestial a ajuns sâmbătă, 22 iunie, 2013, pe micile ecrane din SUA. Dat fiind faptul că procesul a fost ultra-mediatizat în ultimele luni şi vizionarea filmului a fost pe măsură. Scenaristul Richard Blaney, cel care a scris scenariul acestui film s-a grăbit să infirme speculaţiile potrivit cărora cei din industria filmului s-au orientat rapid din dorinţa de-a câştiga de pe urma unui caz de crimă senzaţional. Recent acesta a declarat cotidianului „USA Today” că echipa sa a finalizat scenariul filmului în luna decembrie, anul trecut.  Jodi Arias şi-a omorât prietenul, Travis Alexander, la locuinţa acestuia din Mesa, Arizona, la data de 4 iunie, 2008 iar procesul ei a început să fie televizat din decembrie, 2012. „Jodi Arias: Dirty Little Secret” nu este un film despre procesul lui Jodi care a rezultat într-o condamnare „first degree murder” ci potrivit scenariştilor este un subiect cu privire în relaţia dintre o femeie care a devenit capabilă de crimă şi un bărbat care a avut ghinionul să se implice cu ea din punct de vedere sentimental. Se pare că regizorii au petrecut nopţi întregi analizând filmări video, documente, rapoarte, dovezi cu amprente şi documente de tribunal, pentru a concepe şi scrie acest scenariu, care pe parcursul procesului care se desfăşura suferea constant modificări. De fiecare dată când Jodi spunea ceva nou la proces, noi primeam telefoane şi eram întrebaţi dacă am putea să introducem acele faze în scenariu, afirmă Richard Blaney. Rolul lui Jodi Arias a fost jucat de către actriţa Tania Raymonde iar rolul lui Travis Alexander a fost interpretat de către Jesse Lee Soffer. Regia: Jace Alexander.

„Portretul lui Jodi, pe care am încercat să-l zugrăvesc era într-o continuă evoluţie. Noi am filmat viaţa unei persoane, care nu a fost încă scrisă integral” – a explicat Tania la postul CNN. Echipa de scenarişti şi actori au petrecut ore în şir încercând să evite portretizarea celor doi (Travis şi Jodi) în alb şi negru. Ambele personaje sunt trasate cu virtuţi şi capricii. În aceeaşi măsură s-a luat în evidenţă respectul faţă de familia Alexander. În mod cert Travis Alexander, un trainer motivaţional, este considerat o victimă în favoarea căruia producătorii filmului şi-au propus să vorbească. În acelaşi timp nu a fost uşor de interpretat rolul lui Jodi, o tânără inteligentă, care din păcate nu şi-a valorificat resursele, renunţând chiar şi la completarea studiilor liceale. Aceasta a avut abilitatea să trăiască o viaţă frumoasă însă datorită unui caracter îndoielnic şi-a ruinat viitorul. Desigur, actriţa Tania Raymonde nu a avut ocazia să o întâlnească pe Jodi personal. Actorul Jesse Lee Soffer a declarat însă că pentru el lucrurile sunt mult mai clare.

El este convins că Travis a fost un băiat de treabă şi şi-a propus ca oamenii să vadă aceasta când vor privi filmul. De asemenea, actorul David Zayas, originar din Puerto Rico, a interpretat rolul detectivului Esteban Flores de la poliţia din Mesa, Arizona. Zavas l-a contactat pe Flores însă nu a primit nici un răspuns. Sunt convins că Esteban Flores este un detectiv de criminalistică de excepţie şi un om deosebit. Deoarece nu am avut prilejul să-l întâlnesc, probabil nu am captat gesturile lui şi modul lui de-a fi dar sper că în final va spune că am interpretat rolul său în mod onest.

În fond,scenariştii speră că au creat o poveste care va fi recunoscută de către telespectatori, nu pentru că aceştia au petrecut luni întregi în a pregăti acest film şi au urmărit de aproape afirmaţiile care s-au făcut la proces şi în mass-media despre acest caz ci pentru că oamenii se pot regăsi pe ei în aceste personaje şi conjuncturi. În cele din urmă este un film despre o relaţie tragică din care mulţi vor avea de învăţat, vor şti să evite anumite situaţii înainte de-a fi prea târziu…

Octavian D. Curpaş, Surprise, Arizona, SUA

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA