ȘPAGĂ RAPORTATĂ PRIN SMS – De săptămâna viitoare, pacienții vor putea spune printr-un SMS dacă medicii sau asistentele le-au cerut bani sau atenții

0
374

ȘPAGĂ RAPORTATĂ PRIN SMS  Începând de săptămâna viitoare, toţi pacienţii vor putea să spună printr-un simplu sms sau e-mail dacă medicii sau asistentele le-au cerut bani sau atenţii. În cazul în care răspunsul este afirmativ, bolnavii vor putea raporta responsabililor anticorupţie că au fost obligaţi să dea şpagă. Tot prin sms-uri sau e-mailuri, pacienţii vor informa Ministerul Sănătăţii de calitatea serviciilor medicale, curăţenia din spitale sau dacă au fost trimişi să cumpere medicamente pe perioada spitalizării.

„Cât de mulţumit eşti de calitatea serviciilor medicale oferite de spital?”, „Cât de mulţumit eşti de activitatea şi implicarea medicului?”, „Ai primit explicaţii clare cu privire la diagnostic şi tratament?”, „Ţi s-au solicitat bani sau atenţii de către medici sau asistente?” Acestea sunt o parte din cele zece întrebări pe care bolnavii le vor primi prin sms sau e-mail după ce vor fi externaţi.

Până acum, pacienţii trebuiau să completeze un chestionar înainte să părăsească spitalul. Astfel că aproape toţi bolnavii declarau că sunt mulţumiţi de condiţiile din unităţile medicale. Imposibil, susţin autorităţile. Aşa că lunile trecute au implementat un proiect pilot al noului formular în cinci spitale: Spitalul din Marghita, cel din Buhuşi, Spitalul Orăşenesc Novaci, cel Judeţean din Craiova şi Institutul C. C. Iliescu. Doi la sută dintre pacienţi au răspuns că li s-au cerut bani sau atenţiI, dar niciun bolnav nu a vrut să spună responsabililor anticorupţie numele doctorilor sau asistentelor.

Astăzi, Ministerul Sănătăţii a lansat o linie verde anticorupţie. Practic, oricine va putea sesiza prin telefon la 0800806806 cazuri de corupţie din sistemul sanitar: de la cele de condiţionare a actului medical până la concursuri de angajare trucate sau achiziţii cu dedicaţie.

Sursă

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.