AcasăActualitateSocialSOLIDARITATE - Sindicaliştii „Sed Lex” din cadrul ANAF îşi acuză şefii de...

SOLIDARITATE – Sindicaliştii „Sed Lex” din cadrul ANAF îşi acuză şefii de răzbunare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Demiterea a doi dintre directorii de direcţii regionale ale finanţelor publice i-a determinat pe sindicaliştii care fac parte din Alianţa Naţională a Sindicatelor Bugetarilor „Sed Lex” să reacţioneze dur şi să-şi acuze şefii.

Într-un comunicat remis presei, sindicaliştii ţin să facă precizări legate de aceste demiteri şi de motivele care au dus la acestea.

„Pentru examenele de promovare a funcționarilor publici din cadrul direcțiilor regionale ale finanțelor publice, presedintele ANAF, domnul Gelu Ștefan Diaconu, a dispus, chiar în timpul organizării examenelor, înlocuirea locațiilor și a membrilor comisiei constituite cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și crearea unei comisii centralizate la nivel regional, încălcând flagrant prevederile HG nr. 611/2008 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici”, se arată în comunicatul de presă.

„Orice funcționar are obligația, conform prevederilor Statutului functionarilor publici, să refuze motivat orice dispoziție a superiorului ierarhic, care încalcă prevederile legale. Potrivit legii, examenul e organizat de direcția regională, nu de ANAF. Justificarea referitoare la scopul final al acestei măsuri, respectiv asigurarea unui examen transparent și bazat pe competențe prin prezenta unui reprezentant al Direcției de Integritate este cel puțin jignitoare, dat fiind faptul că modificarea comisiilor s-a facut printr-o simplă adresă emisă în data de 4 noiembrie 2015, imediat după ce în data de 3 noiembrie 2015 a avut loc un protest spontan. Prin urmare e nevoie de integritate doar după o acțiune de protest? De ce pentru examenul organizat înainte cu o săptămână când nepoata președintelui ANAF a concurat singură pe un post de conducere pe care l-a și ocupat nu a fost necesară prezența unui reprezentant al Direcției de Integritate?”, continuă documentul.

Sindicaliştii spun că modificarea locaţiei unde s-au desfăşurat concursurile din dispoziţia exclusivă a preşedintelui ANAF a fost un mod de a-i umili pe participanţi şi a-i pune la cheltuieli suplimentare făcute din propriul buzunar.
„Prin modificarea locației de desfășurare a concursurilor la nivel regional, presedintele ANAF, domnul Gelu Stefan Diaconu, în mod abuziv, încearcă să umilească și să pedepsească funcționarii care au manifestat spontan, considerând ca și acest lucru a contribuit la căderea Guvernului Ponta din care făcea parte. Foarte mulți colegi ar trebui să se deplaseze între 100-200 km pentru a participa la examen, pe propria cheltuiala, concomitent cu destabilizarea funcționării instituțiilor în care își desfășoară activitatea, urmând ca pentru 2-4 zile un număr de 3200 de persoane să migreze între orașe”, explică sindicaliştii.

Acuzele la adresa lui Gelu Ştefan Diaconu dar şi a instituţiei pe care acesta o conduce continuă. .

„Modul în care a acționat președintele ANAF, domnul Gelu Ștefan Diaconu, este o răzbunare prin care vrea să arate că nimeni nu are voie să miște în front și un abuz de putere pe care suntem obligați să-l aducem la cunoștința opiniei publice.Timp de 25 de ani, sub pretextul reformei și bunelor intenții s-a creat un sistem mafiot, bazat pe teamă, ură, clientelism, iar președintele ANAF, domnul Gelu Ștefan Diaconu, prin cuvinte mari gen reformă, integritate, depolitizare, încearcă să vândă opiniei publice un abuz de putere ca fiind o măsură demnă de toată laudă. Poate ne dă rețeta prin care dintr-un salariu de bugetar a reușit să construiască unul dintre cele mai mari hoteluri din București, în acest sens așteptăm de asemenea cu interes controlul marilor averi demarat de ANAF, unde dânsul este președinte.Și acest lucru se întâmplă chiar în aceste zile în care opinia publică condamnă și dorește schimbarea acestui sistem putred, cerând cu tărie ca persoane de genul președintelui ANAF să nu mai poată face parte din administrația statului”, se arată în documentul remis presei.

Vă reamintim că angajaţii de la Finanţe au făcut o grevă spontană pe data de 3 noiembrie, nemulţumiţi de creşterile salariale care s-au acordat diferenţiat pentru o parte dintre angajaţii ANAF. La scurt timp după acest conflict de muncă, doi dintre şefii de Direcţii regionale a Finanţelor, respectiv Timişoara şi Iaşi au fost demişi.

Ana Pop

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA