Acasăsinucidere maramuresȘOC LA WASHINGTON – Președintele Donald Trump l-a demis în timpul nopții...

ȘOC LA WASHINGTON – Președintele Donald Trump l-a demis în timpul nopții pe directorul FBI

spot_img

DISTRIBUIȚI

ȘOC LA WASHINGTON  Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat în timpul nopţii scrisoarea de demitere a directorului Biroului Federal de Investigaţii (FBI), James Comey. Demiterea acestuia a şocat Washingtonul, iar democraţii au acuzat că eliminarea lui Comey are legătură cu investigaţia condusă de FBI cu privire la legăturile dintre campania Trump şi Rusia, relatează BBC. Însă, demiterea directorului agenţiei a avut loc la doar câteva ore după ce FBI a recunoscut că Comey a prezentat o serie de informaţii eronate în Congres cu privire la e-mailurile clasificate descoperite pe dispozitivele lui Anthony Weiner, soţul vicepreşedintei de campanie a lui Hillary Clinton, potrivit News.ro.

Preşedintele Trump a precizat în scrisoarea de demitere că este de acord cu recomandarea Procurorului General, Jeff Sessions, care a susţinut că ”nu eşti capabil să conduci în mod eficient Biroul Federal de Investigaţii”.

Sessions a explicat că departamentul Justiţiei este ”angajat să respecte un nivel înalt de disciplină, integritate, precum şi statul de drept”, menţionând că există nevoia ”unui nou început” la FBI. Casa Albă a precizat că va începe imediat căutarea unui înlocuitor pentru James Comey, unul dintre puţinii directori numiţi de administraţia Obama şi păstraţi în funcţie de Donald Trump.

Şi James Comey a fost surprins de vestea demiterii sale, acesta se adresa agenţiilor FBI din Los Angeles, atunci când un membru al echipei sale l-a infomat printr-un bilet că tocmai a fost eliberat din funcţie de către administraţia Trump.

Iniţial, acesta a crezut că este vorba de o farsă şi a început să râdă în faţa agenţiilor FBI din Los Angeles. Comey a rezistat doar patru ani dintr-un mandat de zece ani la conducerea Biroului Federal de Investigaţii.

Mulţi politicieni şi-au exprimat surprinderea că directorul agenţiei ar trebui să fie demis pentru modul în care a gestionat investigaţia cu privire la e-mailurile lui Hillary Clinton, având în vedere că Trump l-a lăudat anterior pe Comey. În ultimele zile ale campaniei electorale, Trump l-a catalogat pe Comey drept curajos pentru redeschiderea investigaţiei cu privire la e-mailurile lui Clinton.

Citește continuarea articolului, AICI.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA