AcasăActualitateSocialPOMPIERI - Inaugurare punct de lucru Cavnic

POMPIERI – Inaugurare punct de lucru Cavnic

spot_img

DISTRIBUIȚI

Azi, 02.04.2016, începând cu ora 12.00, în localitatea Cavnic va avea loc inaugurarea Punctului de Lucru Cavnic, aflat în subordinea Detașamentului de Pompieri ”Căpitan Marchiș Adrian” Baia Mare.

Punctul de lucru este dotat cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, încadrată cu personal voluntar din cadrul Primăriei Cavnic și un echipaj de prim ajutor S.M.U.R.D., care este încadrat cu doi paramedici din cadrul ISU Maramureș și un voluntar din cadrul primăriei Cavnic, care a absolvit cursul de prim ajutor, din cadrul Centrului de Pregătire de la Sibiu.

La acest eveniment vor participa: reprezentanți ai Instituției Prefectului Maramureș, ai I.G.S.U., ai cultelor religioase, ai unităţilor şi instituţiilor aparţinând Sistemului National de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, ai inspectoratelor județene pentru situații de urgență din județele limitrofe județului Maramureș (Satu Mare, Sălaj, Bistrița Năsăud, Cluj), precum și cei ai instituțiilor cu care I.S.U. Maramureș colaborează.

Înființarea punctului de lucru va reduce timpul de răspuns la intervențiile de tip medical de la 40 de minute la 20. Noul raion de intervenție va cuprinde unitățile administrativ teritoriale ale orașului Cavnic, comuna Șișești cu satele aparținătoare Plopiș, Șurdești, Cetățele, respective satul Făurești aparținând de comuna Copalnic Mănăștur.

În același context, o parte din raionul prestabilit va prelua și comuna Budești cu satul Sârbi, aparținând Detașamentului Sighetu Marmației.

Sursa foto: Facebook

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA