AcasăsiugariuSLUJBĂ PE MUNTELE ȚIBLEȘ - Evenimente cultural-religioase semnificative în Parohia Groșii Țibleșului

SLUJBĂ PE MUNTELE ȚIBLEȘ – Evenimente cultural-religioase semnificative în Parohia Groșii Țibleșului

spot_img

DISTRIBUIȚI

Comuna Groșii Țibleșului din Maramureș, a avut parte de mai multe evenimente cultural-religioase în perioada 25-30 august 2015, în cadrul Săptămânii dedicate zilelor Groșului și Hramului Parohiei ortodoxe Sfântul Ierarh Nicolae din Groșii Țibleșului, a precizat Pr. Vasile Pop.

Marți, 25 august 2015, la exact un an de la construirea și sfințirea Troiței de pe vârful Muntelui Țibleș, de la ora 12:00 a avut loc o Slujbă de Te-Deum și Slujba parastasului pentru toți eroii din Groșii Țibleșului, căzuți în cele două  Războaie Mondiale. La acest popas duhovnicesc și ceas de rugăciune au fost prezente peste 100 de persoane, printre care amintim pe primarul Ioan Burzo, Părintele Paroh Ioan Ropan Lungu, Părintele Protos. Gavriil Horț, duhovnicul Mănăstirii de la Piatra-Fântânele, Părintele Puicar Ionuț din satul vecin, Suciu de Sus, Părintele Vasile Pop, fiu al satului, slujitor în parohia ortodoxă română Sfântul Efrem cel Nou, Torrent, Spania. Răspunsurile la cele două slujbe au fost oferite de obștea de maici a Mănăstirii Piatra-Fântânele.

Sâmbătă, 29 august 2015, dimineața de la ora 09:00 s-a slujit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia s-au împărtășit un număr foarte mare de credincioși, iar în a doua parte a zilei au avut loc o serie de evenimente culturale de o importanță deosebită pentru locuitorii din Groșii Țibleșului.

La ora 16:45 a avut loc primirea ierarhului, a Preasfințitului Iustin Hodea, Vicarul Arhiepiscopiei Maramureșului și Sătmarului, la biserica parohială din localitate. Preasfinția Sa a fost întâmpinat de un sobor numeros de preoți alcătuit din fii ai satului, de autoritățile locale, cât și de sute de credincioși îmbrăcați în straie populare.

După primirea ierarhului, tot alaiul a plecat pe jos până la Școala Gimnazială, unde după Cuvântul de deschidere al domnului primar Ioan Burzo, Preasfințitul Iustin Sigheteanul, împreună cu soborul de preoți prezent la eveniment, au săvârșit Slujba de binecuvântare a bustului lui Ben Corlaciu, poet și prozator, cu rădăcini în satul Groșii Țibleșului, mama acestuia fiind din acest sat.

A urmat dezvelirea bustului, și mai multe cuvântări ținute de oameni de seamă din cadrul mișcării literare românești: Andrei Moldovan –preşedintele Societăţii Scriitorilor Bistriţa-Năsăud, Olimpiu Nuşfelean – directorul revistei „Mişcarea literară”, Menuţ Maximinian – director „Răsunetul” etc.

În cadrul acestui moment deosebit, pentru eforturile, social-culturale și administrative, Preasfinția Sa, Doctor Iustin Hodea a conferit primarului comunei Groșii Țibleșului Crucea Voievodală Maramureșană pentru mireni. De la ora 18:00 lucrările acestui eveniment cultural însemnat s-au mutat în sala mare a Căminului cultural din localitate, unde a avut loc lansarea a două cărți: Ben Corlaciu, Moarte lângă cer și Pr. Dr. Serafim Pașca, Drumul Crucii, de asemenea a avut loc și lansarea oficială a Gazetei de Groșii Țbleș, nr. 1/2015. La final, Preasfințitul Iustin Sigheteanul a primit din partea comunității o icoană cu Sfântul Ioan Iacob, și la rândul său, Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe cei prezenți, oferindu-le în dar iconițe.

Hramul parohiei

Duminică, 30 august 2015, a fost ziua apogeului duhovnicesc pentru credincioșii din Groșii Țibleșului care au avut bucuria de a fi prezenți la hramul parohiei. Peste 1500 de credincioși din localitate dar și din alte sate dimprejur au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie săvârșită de un numeros sobor de aproape 20 de preoți și diaconi, majoritatea fii ai satului, slujitori în țară și străinătate. La finalul Sfintei Liturghii, Preacuviosul Părinte Arhim. Macarie Motogna, Starețul Mănăstirii Rohia a ținut un cuvânt de învățătură în care a surprins dăruirea și dragostea groșenilor față de credință și neam, lucru confirmat și de faptul că foarte mulți credincioși și copii s-au împărtășit. După terminarea slujbei și cuvântul de mulțumire al Părintelui paroh Ioan Ropan Lungu a urmat o agapă frățească la care au participat toți cei prezenți.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA