AcasăMARAMURESUL ISTORICSituaţii conflictuale aplanate de jandarmi la Spitalul Judetean Baia Mare dar si...

Situaţii conflictuale aplanate de jandarmi la Spitalul Judetean Baia Mare dar si la Borşa

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un incident aplanat de jandarmi pentru tulburarea liniştii şi ordinii  publice  în incinta unei unităţi spitaliceşti din municipiul Baia Mare

În urma sesizării, patrula independentă de ordine publică de pe raza municipiului Baia Mare, l-a identificat pe numitul G. F., în vârstă de 58 ani, cu domiciliul în municipiul  Baia Mare, aflându-se în secţia U.P.U. a Spitalului Judeţean „Dr. Constantin Opriş”, împreună cu fiul său, a adresat injurii şi expresii jignitoare personalului medical, provocând perturbarea liniştii şi ordinii publice în instituţia sanitară. Pentru fapta sa, jandarmii l-au „răsplătit” cu un avertisment, conform prevederilor legale în vigoare.

Un alt incident – pe timpul unei executări judecătoreşti în localitatea Borşa

În data de 24.11.2014, jandarmii maramureşeni care participau la o acţiune în colaborare cu executorul judecătoresc în localitatea  Borşa,  au identificat o persoană de sex masculin care a adresat cuvinte şi expresii jignitoare la adresa forţelor de ordine . La solicitarea datelor elementare privind identitatea sa, tânărul a refuzat. În urma verificărilor efectuate în baza naţională de date, a fost identificat  numitul A.A., de 19 ani, din localitatea Borşa şi sancţionat în conformitate cu Legea nr. 61 din 1991, republicată, art. 2, pct. 1 şi 31, cu avertisment scris şi amendă contravenţională în valoare de 100 lei.

În ultimele 24 de ore patrulele independente de ordine publică de pe raza municipiului Baia Mare au constatat un număr de 5 situaţii de nerespectare a normelor legale fiind aplicate 1 avertisment scris şi sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.700 lei, o persoană recalcitrantă fiind condusă la sediul Poliţiei Municipiului Baia Mare pentru identificare şi sancţionare contravenţională.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA