AcasăslolvaciaSISTEM EDUCAȚIONAL ALTERNATIV - Un nou proiect de economie socială a prins...

SISTEM EDUCAȚIONAL ALTERNATIV – Un nou proiect de economie socială a prins contur în Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Teatrul de Păpuși din Baia Mare a fost ieri, 26 noiembrie, după-masă, asaltat de copii. Prichindeii nu veniseră să vizioneze o piesă de marionete ci au urcat chiar ei pe scenă, într-un spectacol realizat de Asociația Școală și Artă – Baia Mare, lansată cu această ocazie.

Asociația este o structură de economie socială, care își dorește să ofere un sistem educațional alternativ și să vină în sprijinul copiilor și părinților. Prin activitățile organizate, elevii din clasele 0-IV vor beneficia de sprijin pentru efectuarea temelor. Iar pentru clasele V-VIII se oferă meditații la limba română, matemativă, limba engleză și limba germană.

Asociația a luat naștere în cadrul proiectului “Economia socială – instrument de creștere a calității vieții”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial dezvoltarea resurselor Umane 2007 – 2013.

“Au fost înființate 11 astfel de structuri, în patru județe. Există șapte centre similare, în Maramureș fiind înființate în Baia Mare, Vișeu de Sus și Coltău. În cadrul proiectului au mai luat ființă două centre de îngrijire la domiciliu, un centru rezidențial pentru persoane vârstnice și o structură de catering”, a precizat Kristina Cucu, manager proiect, vicepreședinte Asociația profesională non-guvernamentală de asistență social ASSOC.

Vorbind despre spectacolul copiilor de la Asociația Școală și Artă – Baia Mare, Kristina Cucu a spus că este copleșită de emoții: “Pentru mine este o zi plină de emoție și pentru că aici am petrecut o parte din copilărie, în spatele cortinei, în atelierul unde se confecționau păpușile”

Proiectul cofinanțat din fonduri europene se apropie de sfârșit dar partenerii din proiect (ASSOC, Asociația Centrul de Cercetare și Formare a Universității de Nord Baia Mare și Aproximar, Cooperatica de Solidariedade Social, CRL) și-au arătat încrederea că aceste structuri vor merge mai departe, conceptul de economie social fiind extins la nivel național.

Ioan Buda Țețu

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA