SIGHETU MARMAŢIEI / VALEA HOTARULUI – Un autoturism a plonjat în râul Iza. Şoferiţa a fost scoasă în siguranţă cu barca la mal (FOTO)

0
893

SIGHETU MARMAŢIEI / VALEA HOTARULUI  Un incident s-a  petrecut cu puţin timp în urmă în Sighetu Marmaţiei, pe strada Valea Hotarului.

Loading...

Un autoturism a plonjat în râul Iza şi se pare că o persoană este blocată în interior.

La faţa locului s-au deplasat echipaje ale poliţiei, ambulanţei şi SMURD.

Actualizare

„Două echipaje ale Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației au intervenit în această dimineață la salvarea unei femei din apele râului Iza.

Victima a fost observată de trecători, în timp de striga după ajutor, urcată pe plafonul autoturismului, în albia râului, la circa 20 de metri de mal. Oamenii au sunat la 112, în jurul orei 06.30.

​Pompierii sigheteni s-au deplasat de urgență la fața locului, la ieșirea din municipiu, pe Drumul Național 19, cu o autospecială de descarcerare și o barcă pneumatică.

Pompierii au reușit să ajungă la victimă, pe care au transportat-o cu barca, în siguranță, la mal. Femeia a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

​Pompierii au acționat în continuare la scoaterea din albia râului a autoturismului.

După propriile declarații, femeia a căzut cu automobilul de pe pod în râul Iza. Apele au purtat-o circa 150 de metri în aval. Acolo autoturismul s-a oprit într-un banc de nisip, ceea ce i-a permis sa iasă din mașină și să urce pe plafon, unde a strigat după ajutor”, transmite IPJ Maramureş.

Sursă foto: Vasile Dale

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.