AcasăActualitate112ŞI-A PUS CAPĂT ZILELOR - Un preot român s-a spânzurat în Italia

ŞI-A PUS CAPĂT ZILELOR – Un preot român s-a spânzurat în Italia

spot_img

DISTRIBUIȚI

ŞI-A PUS CAPĂT ZILELOR Un preot român s-a sinucis, în Italia. Adrian Cristinel Bulai, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit spânzurat în casa parohială din Marega (Bevilacqua), Italia.

ŞI-A PUS CAPĂT ZILELOR Trupul neînsufleţit al preotului român a fost descoperit luni dimineaţă de doi enoriaşi, aceştia fiind alarmaţi de faptul că pastorul nu a fost prezent la slujba de la 8:30, din Marega. Aceştia au alertat imediat autorităţile.

Potrivit larena.it, întreaga comunitate este în stare de şoc şi nu-şi poate explica de ce și-a pus capăt zilelor ia viaţa.

Potrivit Gazeta Românească, Adrian Cristinel Bulai nu nu a lăsat nici un bilet prin care să explice de ce a recurs la acest gest extrem, făcut chiar în ajunul zilei Sf Antonio, protectorul localităţii.

 Nimic din acţiunile preotului nu anunţa sfârşitul tragic. Sunt însă voci care spun că, în ultima perioadă, preotul Bulai părea mai îngrijorat. Organizase o petrecere cu ocazia Sf Antonio, pe care, ulterior, a anulat-o.

Preotul a venit în Bevilacqua în 2011, pentru a-l înlocui pe Luigi Anoardo, care a părăsit conducerea parohiei din motive de sănătate.

Născut în România din părinți romano-catolici și al optulea dintre nouă frați, părintele Adrian a intrat în 1991 împreună cu fratele Emanuel în seminarul Fraților Minori Conventuali din Roman.

După efectuarea jurămintelor temporare și noviciatului, s-a înscris la Facultatea de Teologie din oraș, afiliată Facultății Pontificale ”San Bonaventura” din Roma.

A fost hirotonisit preot în 2000 și în 2002 și-a luat licența în Teologie. În 2004 s-a transferat la dieceza din Verona. Inițial numit vice-paroh la Caprino Veronese și Lubiara, în 2005 a devenit paroh la Beata Vergine din Borgo Novo.

În 2007 a fost transferat la Novaglie di Valpantena și în 2009 a devenit paroh pentru Fane, Torbe, Prun și Mazzano di Valpolicella.

sursa

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA