AcasăActualitateSFINȚII 12 APOSTOLI - Hramul mănăstirii maramureșene Bârsana

SFINȚII 12 APOSTOLI – Hramul mănăstirii maramureșene Bârsana

spot_img

DISTRIBUIȚI

SFINȚII 12 APOSTOLI De hramul Mănăstirii Bârsana – „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” – Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de ierarhi. Cu această ocazie a avut loc sfinţirea Centrului Cultural Monahal „Episcopul Gavriil de Bârsana”.

Punerea pietrei de temelie a Complexului monahal de la Bârsana, unde este stareţă stavrofora Flilofteia Oltean, a avut loc în 1993. În ultimii ani, o altă clădire, operă a arhitectului Dorel Cordoş, care a proiectat în acord cu tradiţia maramureşeană întregul complex monahal, s-a adăugat celor peste 10 existente, construite din lemn. Noua clădire, Centrul Cultural Monahal a primit numele „Episcopul Gavriil de Bârsana”, a ultimului episcop pomenit cu reşedinţa episcopală la această mănăstire, în secolul al XVII-lea.

1fde29f5ec1247bfa9c28935606abf41

Slujba de sfinţire a acestui centru a fost oficiată joi, 29 iunie, în ajunul hramului mănăstirii, de un sobor din care au făcut parte Înaltpreasfinţitul Lau­rențiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepsicopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, şi Preasfinţitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord. Centrul va găzdui conferinţe, simpozioane, sesiuni de comunicări, naţionale şi internaţionale, aniversări culturale pe teme religioase etc.

03_Hram_Barsana_1_w747_h373_q100

„În doar trei ani de zile a ridicat maica stareţă acest Centru Cultural Monahal, pe care l-am pus sub protecţia duhovnicească a ultimului Episcop al Maramureşului, Episcop de viţă nobilă, Gavriil de Bârsana, care a rezidat aici. Aici a fost ultima reşedinţă episcopală amintită de academicianul şi profesorul universitar, istoricul Bisericii noastre Ortodoxe, părintele Mircea Păcuraru. După aceea, Episcopia a dispărut, pentru că a fost suprimată în mod duşmănos şi nedrept de către autorităţile austro-ungare. Pentru a reînnoda firul istoriei, iată că dreptatea lui Dumnezeu a făcut ca mănăstirea să reînvie în 1993, când Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian a pus piatra de temelie la dorinţa părintelui Gheorghe Urda şi a credincioşilor de aici”, a spus PS Episcop Iustin.

Sfânta Liturghie la hramul mănăstirii

La Sfânta Liturghie de la hramul Mănăstirii Bârsana – „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”, au slujit, în altarul de vară, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Înaltpreasfinţitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, înconjuraţi de un sobor de peste 70 de preoţi și diaconi.

2523d9423f1546979a99c1247f25339c

Peste 5.000 de credincioși, dintre care mulți au purtat veșminte tradiționale, alături de oficialități, au participat la slujbă. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Arhanghelii” a preoţilor din Episcopie, dirijată de pr. Petrică Aurelian Covaciu.

IPS Mitropolit Laurențiu a remarcat, în cuvântul de învățătură că „noi suntem, cu adevărat, aici, în comuniune cu Dumnezeu. Întâi de toate, sărbătorile noastre, care au un rol sfânt, de a actualiza evenimentele importante din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos sau de a cinsti pe Sfinţi, sunt încununate de o slujbă care depăşeşte orice slujbă, orice închipuire, orice alcătuire omenească – Sfânta Liturghie. E o rânduială pe care a întemeiat-o Mântuitorul Iisus Hristos şi o săvârşeşte El, nu noi, El este prezent. Noi ne-am rugat împreună cu El, ne-am rugat Lui, şi iată că El ne cheamă la comuniunea deplină a Împărăţiei, acum”.

IPS Mitropolit Andrei şi-a intitulat cuvântul de învăţătură „Plugarii cuvântului”, titlu inspirat din activitatea celor 12 Apostoli: „Mare a fost misiunea lor. Domnul Iisus Hristos i-a trimis să meargă în toată lumea. Să propovăduiască Evanghelia şi să facă ucenici din toate neamurile. Slujba de astăzi face constatarea că ei şi-au împlinit cu vârf şi îndesat misiunea pe care Domnul Iisus Hristos le-a dat-o. Zice o altă cântare: «Lumea aţi străbătut-o luminându-o, ucenici ai lui Hristos»”.

„A fost o zi plină de încărcătură duhovnicească, o zi plină de binecuvântare, o zi plină de lumină şi căldură în sufletele miilor de credincioşi prezenţi”, a mai rostit PS Episcop Iustin.

Andrei Fărcaș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA