Acasăsinucidere maramuresSfaturile politistilor maramureseni pentru o vacanţă în siguranţă!

Sfaturile politistilor maramureseni pentru o vacanţă în siguranţă!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Întrucât vacanţa de vară, prin specificitatea ei poate genera o creştere a gradului de victimizare a elevilor, poliţiştii maramureşeni vor intensifica activităţile informativ-preventive, în toate unităţile de învăţământ preuniversitar, în intervalul de timp premergător vacanţei. Mai multe astfel de activităţi s-au desfăşurat ieri la Şcoala Gimnazială ,,Alexandru Ioan Cuza” şi la Liceul Teoretic Penticostal din Baia Mare. În jur de 200 de elevi de la aceste unităţi de învăţământ au fost informaţi de către poliţiştii de prevenire şi cei de proximitate despre riscurile la care se expun atunci când ignoră măsurile de siguranţă personală, când se implică în altercaţii cu alţi tineri sau când adoptă orice comportament antisocial.

Elevii s-au arătat foarte interesaţi de subiectele abordate de poliţişti, care vor continua activităţile preventive până la finalizarea anului şcolar.

Dar nu doar elevii trebuie să fie atenţi la alegerile pe care le fac ci şi adulţii trebuie să fie preocupaţi de supravegherea copiilor pe perioada verii. Vacanţa presupune uneori deplasarea copiilor în zone de agrement sau în mediul rural, petrecerea unei perioade de timp mai îndelungate fără supraveghere, circulaţie mai intensă pe drumurile publice etc. , astfel încât poliţia recomandă părinţilor să treacă în revistă şi următoarele sfaturi pentru siguranţa copiilor:

Discutaţi din nou cu copiii dumneavoastră regulile cu privire la ce au voie să facă şi ce să nu facă în zona  în care locuiesc, în cazul în care nu sunteţi prezent, în special în ceea ce priveşte vizitele în casele altor persoane.

Învăţaţi copilul să ţină uşa casei închisă, să nu o deschidă sau să vorbească cu necunoscuţi care sună la uşă, în timp ce sunt singuri acasă.

• Asiguraţi-vă că nu va spune vreunei persoane care sună la telefon că este singur acasă;

Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţila Mall-uri, cinematografe, parcuri de distracţie, spaţii de joacă.

•  Învăţaţi copiii să nu se apropie atunci când sunt singuri de lacuri, râuri, canale, piscine sau orice altă sursă de apă.

• Cum vara ziua este mai lungă, asiguraţi-vă că vă vor anunţa daca întârzie acasă şi, în cazul în care îi lăsaţi să se joace pe întuneric să nu se îndepărteze de casă.

• Verificaţi taberele de vacanţă sau alte programe de vară înainte de a vă înscrie copilul. Asiguraţi-vă că un adult îi va însoţi permanent şi informaţi-vă cu privire la activităţile şi excursiile pe care le vor face.

• În cazul altor activităţi/centre în care doriţi să vă înscrieţi copilul, interesaţi-vă dacă sunt acreditate, dacă verifică cazierul adulţilor ce se ocupă de copii – angajaţi sau voluntari şi dacă permit accesul fără restricţii al părinţilor şi îngrijitorilor copiilor în perimetrul lor. Observaţi personalul şi vizitaţi neanunţaţi centrul respectiv.

• Ascultaţi ceea ce vă spun copiii şi comunicaţi cât mai mult cu ei. Copiii sunt cei care vă vor spune dacă totul este în regulă sau nu. Învăţaţi copiii să recunoască situaţiile periculoase sau deranjante şi repetaţi cu ei modalităţi de ieşire din astfel de situaţii. Trebuie să ştie că pot spune dacă ceva/cineva le provoacă frica, confuzie, derută sau jenă.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA