AcasăActualitateSocialSFÂRȘIT CĂLDUROS DE SEPTEMBRIE - Prognoza ANM în Maramureș până în 4...

SFÂRȘIT CĂLDUROS DE SEPTEMBRIE – Prognoza ANM în Maramureș până în 4 octombrie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 22 septembrie – 4 octombrie, în care se remarcă temperaturile peste medie de la sfârşitul acestei luni, în toate regiunile ţării.

Totuşi, ANM anunţă şi că va ploua zilnic în intervalul 24–29 septembrie, atunci când se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate.

În Transilvania, vremea se va încălzi treptat la începutul intervalului, devenind caldă în perioada 23 – 24 septembrie, când vor fi maxime, în medie regională, cuprinse între 25 şi 27 de grade. Apoi, valorile termice diurne vor scădea, astfel încât pe parcursul celei de a doua săptămâni vor ajunge la 18…20 de grade, apropiate de cele normale pentru sfârşitul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie. Temperaturile minime vor scădea de la o zi la alta, de la valori medii de 12…14 grade, înregistrate în primele zile, până la 7…8 grade la sfârşitul intervalului.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în fiecare zi, dar în 24, 25 şi 29 septembrie cantităţile de apă vor fi mai însemnate.

În Maramureş, vremea se va încălzi accentuat în primele trei zile ale intervalului, cu aproximativ 7 grade, ajungând la medii regionale ale maximelor diurne de 27 de grade, apoi va reveni la valori normale pentru această perioadă, de 19…21 de grade. Temperaturile minime vor oscila în medie între 8 şi 13 grade, cu cele mai scăzute valori în 22 septembrie şi, din nou, după 1 octombrie.

În 24 şi 25 septembrie vor fi averse, posibil mai însemnate cantitativ, dar ploi slabe pot apărea şi în restul intervalului. Averse, în general slabe cantitativ, pot apărea mai ales după data de 24 septembrie.

La munte, în primele trei zile, valorile maxime de temperatură vor fi în creştere şi vor caracteriza o vreme caldă, îndeosebi în 23 septembrie, când vor ajunge la medii de 18…19 de grade. Apoi vremea se va răci treptat, iar din 26 septembrie şi până la sfârşitul intervalului, se vor înregistra temperaturi diurne, în medie, de 14…16 de grade, apropiate de cele normale în această perioadă. Minimele nocturne vor avea variaţii semnificative în primele zile, apoi tendinţa va fi de scădere treptată de la 10 la 4 grade.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA