ÎN SEMN DE PROTEST – Un bărbat a stat şapte ore pe acoperişul tribunalului

0
120
foto news

ÎN SEMN DE PROTEST Un bărbat din Braşov, cunoscut pentru repetatele proteste la adresa instituţiilor statului, s-a urcat pe acoperişul Tribunalului Braşov şi a fost convins abia după şapte ore să coboare, de către vicepreşedintele instanţei.

Împotriva bărbatului, judecătorii braşoveni au obţinut, în luna iulie, ordin de restricţie, acesta neavând voie să se aproie de clădirea institruţiei la mai puţin de o sută de metri, informează News.

Bărbatul se numeşte Ioan Botorog şi este cunoscut pentru numeroasele proteste la adresa instituţiilor statului.

În ultimii 14 ani, el s-a urcat în pomi, s-a legat cu lanţuri şi a aruncat cu fecale la Prefectură. Vineri seară, s-a urcat pe acoperişiul Tribunalului Braşov, în ciuda ordinului de restricţie care-i interzice să se apropie de respectiva clădire.

El a folosit o schelă montată în faţa imobilului instanţei la care se fac reparaţii, iar oamenii care l-au văzut au sunat la 112.

ÎN SEMN DE PROTEST Potrivit reprezentanţilor Inspectoratrului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, în zonă a ajuns imediat un echipaj SMURD, unul cu autoscară, doi alpinişti, cărora li s-au adăugat poliţişti, jandarmi şi un negociator.

A fost solicitată o pernă pneumatică de la ISU Covasna, însă Botorog nu a putut fi convins să coboare, ameninţând că se aruncă de pe clădire.

În cele din urmă, după şapte ore de discuţii, a fost convins să coboare de către vicepreşedintele Tribunalului, Cristina Ciolacu, care a fost echipată corespunzător şi a urcat pe scara pompierilor până la protestatar.

Botorog are acum un nou dosar penal pentru că a încălcat ordinul de restricţie şi a tulburat liniştea publică.

Protestele braşoveanului au început în 2003, atunci când autorităţile locale i-au confiscat mai multe vaci care păşteau pe domeniul public, în Centrul Civic. Animalele au fost sacrificate după ce Botorog nu a putut face dovada proprietăţii, pentru a le răscumpăra.

De atunci, braşoveanul a primit sute de amenzi, a fost reţinut, arestat şi chiar internat la Spitalul de Psihiatrie.

A făcut puşcărie de două ori. Primul protest al lui Botorog, care l-a trimis după gratii, a fost pe 31 iulie 2009. El s-a supărat că oamenii legii îi confiscaseră cu o zi înainte pancartele şi goarna, aşa că a umplut un borcan cu fecale, pe care le-a împrăştiat pe trotuarul din faţa Prefecturii Braşov. A fost condamnat la aproape doi ani de închisoare.

În 2011, proaspăt ieşit din penitenciar, Gheorghe Botorog a cumpărat un lanţ şi două lacăte şi s-a legat de uşa Prefecturii, fiind din nou condamnat pentru ultraj.

Info

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.