AcasăEvenimentÎN SEMN DE PREȚUIRE – Părintele Francisc Heinrich, cetățean de onoare al...

ÎN SEMN DE PREȚUIRE – Părintele Francisc Heinrich, cetățean de onoare al municipiului Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

ÎN SEMN DE PREȚUIRE Unul dintre preoții cei mai cunoscuți și apreciați din orașul nostru, părintele catolic Francisc Heinrich, a primit titlul de cetățean de onoare al orașului nostru.

Acesta a fost preotul care, în anii 70, a ținut prima slujbă în limba română într-o biserică catolică din Baia Mare. În opinia primarului Cătălin Cherecheș, acest fapt este o chestiune care onorează comunitatea băimăreană dar și un semn de deschidere a Bisericii Catolice spre majoritatea românească.

Proiectul de hotărâre care prevede conferirea acestui titlu a fost adoptat în ultima ședință a Consiliului Local, în 2017. Alți cinci preoți, dintre care unul post-mortem, vor primi titlul de cetățean de onoare în urma proiectului. Despre acest demers, Cătălin Cherecheș a scris într-o postare publică pe rețeaua de socializare Facebook:

Pentru comunitatea noastră a reprezentat un moment unic, un moment special, un moment în care ne-am arătat într-un fel inima noastră. Pentru că inima noastră, a băimărenilor, are patru camere, așa cum are și o inimă biologică. Are o cameră în Centrul Istoric al municipiului Baia Mare, în Piața Cetății, o altă cameră în Ferneziu, o altă cameră pe Valea Borcutului și o altă cameră undeva sus, în Firiza și Blidari. Acestea sunt cele patru camere care formează orașul nostru și comunitatea noastră, din perspectivă istorică, dar și astăzi, ca și vibrație.

Venim la sfârșit de an în fața lui Dumnezeu să îi mulțumim pentru tot ceea ce ne-a dăruit în acest an. Dar dacă facem acest lucru din tot sufletul și din toată ființa noastră pentru Dumnezeu, trebuie să o facem de fiecare dată și pentru oamenii care sunt importanți în viața noastră, în comunitatea noastră și în țara noastră. Sunt foarte mulți oameni care pot fi ridicați la rang de exemplu, foarte mulți oameni care fac gesturi pentru comunitate și care excelează în profesia lor.

Dintre acești foarte mulți oameni care pot fi dați exemplu sunt foarte puțini care în istorie ajung la nivel de legendă, la nivel de entitate supremă în ceea ce înseamnă raportat la ce au făcut pentru comunitate. Îmi aduc aminte, eram la grădinița și aveam un coleg, Răzvan, fiul domnului Gonczi și ne vizitam des, dar de fiecare dată ori tatăl meu eu ori domnul Gonczi ne povestea despre un om exemplar, pe care eu îl consider un om care este o legendă vie pentru orașul nostru. Este un om pe care, pe parcursul timpului, mi l-am imaginat întotdeauna ca întruchipând ceea ce înseamnă bunătatea pe care mi-au oferit-o bunicii mei. Acest om cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu, venind din Satu Mare în Baia Mare, este părintele Francisc Heinrich, părintele pe care fiecare dintre noi îl iubim.

Nu există membru al comunității catolice dar nu numai care să nu știe să aprecieze ceea ce părintele a făcut pentru Dumnezeu, pentru oameni și pentru comunitatea noastră băimăreană, pentru generozitatea care s-a dedicat lui Dumnezeu, oamenilor și orașului și lucrurilor concrete pe care le-a făcut, Vorbim de biserica din Ferneziu, biserica de la Meda și inițierea a cel puțin două entități caritabile pe care le-a susținut părintele aici, în Baia Mare. Poate cel mai simbolic lucru este faptul că părintele a inițiat în orașul nostru, oraș care are diversitatea etnică și culturală ca cea mai importantă valoare, o slujbă catolică în limba română.

Mi-aș dori foarte mult, ca în inima istorică a municipiului Baia Mare să înțelegem așa cum ne-a dat părintele ca exemplu, că lumea evoluează și ne împrietenim unii cu alții, ne iubim unii pe alții și facem familii împreună. Și pentru a consolida acest spirit important al orașului nostru, a diversității, și pentru a nu lăsa să se stingă anumite flăcări ale comunității noastre, cred că este foarte important ca simbolic, o dată pe an sau la diverse sărbători să avem, din respect pentru comunitatea maghiară slujbele în limba maghiară, dar și simbolic slujbe în limba germană sau slujbe în limba română. Vreau să vă rog pe fiecare dintre dumneavoastră, mai tineri sau mai în vârstă, să ducem mai departe exemplul pe care părintele ni l-a oferit, exemplu de dragoste pentru Dumnezeu, de dragoste pentru oraș, de dragoste pentru oameni și cei care sunt în jurul nostru.

Cel mai frumos exemplu pe care îl învățăm de la Biserica Catolică este acea strângere de mână din timpul slujbei. Am avut inspirația și îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat această inspirație de a propune Consiliului Local să îi conferim părintelui titlul de cetățean de onoare pentru dragostea pe care a dăruit-o comunității băimărene și pentru efortul, susținerea și promovarea curățeniei spirituale. Mulțumim părinte pentru ceea ce sunteți pentru noi, Sunteți bunătate, prietenie, pace și să vă dea Dumnezeu sănătate!”

ActualMM

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA