AcasăAdministrațieSE SCHIMBĂ HARTA - Guvernul rearanjează România

SE SCHIMBĂ HARTA – Guvernul rearanjează România

spot_img

DISTRIBUIȚI

SE SCHIMBĂ HARTA Guvernul a iniţiat un proiect de lege care revizuieşte reţeaua de localităţi a României şi îşi justifică decizia prin nevoia eliminării unor confuzii apărute în ierarhizarea localităţilor şi pentru stabilirea unei reţele care să” reflecte mai bine situaţia reală la nivelul teritoriului naţional”.


În expunerea de motive care însoţeşte proiectul de act normativ se arată că legea actuală care stabileşte Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional(PNAT), Secţiunea a IV- Reţeaua de localităţi, ierarhia oraşelor şi comunelor( 6 ranguri: 4 urbane şi 2 rurale), „induce confuzie, deoarece în mediul urban se referă la unităţi administrative teritoriale de bază, iar în mediul rural la localităţi (sate)”, scrie Mediafax.

„Categoria de localităţi componente ale muncipiilor şi oraşelor nu este cuprinsă în mod explicit şi nu sunt clarificate din punct de vedere terminologic şi juridic diferenţele dintre satele aparţinătoare şi localităţile componente ale oraşelor. Sunt definiţi indicatori minimali de trecere de la oraş la municipiu şi de la comună la oraş şi sunt definite condiţiile necesare pentru înfiinţarea de noi comune. Unii indicatori propuşi în 2001 şi modificaţi parţial în 2007 nu mai corespund realităţii sau nu sunt centralizaţi / disponibili, alţi indicatori sunt accesibili doar la recensăminte”, se spune în document.

Sunt identificate 17 zone lipsite de oraşe pe o rază de 25-30 km în vederea susţinerii dezvoltării unor centre rurale existente. Din cele 55 de oraşe noi, doar 14 au fost declarate în 9 din cele 17 zone identificate. Totodată aceste oraşe noi nu îndeplinesc decât parţial indicatorii minimali care atestă statutul urban.

„Tendinţa de creştere a numărului de localităţi urbane în ultimele două decenii nu este fundamentată de tendinţa naţională de scădere a populaţiei în ambele medii, dar cu o proporţie mai mare în mediul urban: în perioada 1992-2011 numărul de UAT urbane a crescut cu 23% în timp ce populaţia din mediul urban a scăzut cu 19% (în ciuda creşterii numărului de UAT urbane) – gradul de urbanizare a scăzut de la 54.3% în 1992 la 52.8% în 2011 (cf. date RPL 1992 şi RPL 2011). În perioada 2002-2011, de asemenea, se remarcă fenomenul de creştere a numărului de UAT urbane cu 21%, (creşterea numărului de municipii cu 11% şi creşterea numărului de oraşe cu 26%) în timp ce numărul populaţiei urbane cunoaşte o scădere de 14% (cf. date RPL 2002 şi RPL 2011). În aceste condiţii creşterea constantă a numărului de UAT urbane, cu precădere a municipiilor, nu este justificată de situaţia demografică lanivel naţional”, se arată în nota explicativă.

Continuarea AICI.
Sursă foto.
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA