SE MODIFICĂ LEGEA ZILIERILOR – Nu vor mai putea munci mai mult de 90 de zile pe an pentru același beneficiar

0
312

SE MODIFICĂ LEGEA ZILIERILOR  Camera Deputaţilor a adoptat, în ședința de astăzi, cu 239 voturi „pentru”, proiectul de modificare a legii zilierilor. Acesta prevede prelungirea perioadei în care se prestează muncă zilieră de la 90 la 180 de zile cumulate într-un an calendaristic pentru activităţile din domeniul creşterii animalelor.

„Niciun zilier nu poate presta activităţi pentru acelaşi beneficiar pe o perioadă mai lungă de 90 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic, cu excepţia zilierilor care prestează activităţi în domeniul creşterii animalelor în sistem extensiv prin păşunatul sezonier al ovinelor, bovinelor, cabalinelor, precum şi activităţi sezoniere în cadrul grădinilor botanice aflate în subordinea universităţilor acreditate; în cazul acestora, perioada nu poate depăşi 180 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic”, potrivit prevederilor adoptate de deputaţi.

Un alt articol adoptat prevede că trebuie să se plătească zilierului remuneraţia cuvenită prin orice mijloc de plată admis de lege, la sfârşitul fiecărei zile.

Potrivit EVZ.ro, plata remuneraţiei poate fi realizată şi cel mai târziu la sfârşitul săptămânii sau al perioadei de desfăşurare a activităţii sau lunar, în situaţia în care angajarea depăşeste 30 de zile, numai cu acordul exprimat în scris de către zilier şi beneficiar.

 

Sursă info.

Sursă foto.

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.