SE AȘTERNE TĂCEREA “Frica are folosul său, dar nu și lașitatea. Laşii nu pot fi niciodată morali.” (Mahatma Gandhi)

Am citit titlul unui articol publicat azi în EVZ și nu am putut accepta că poate fi adevărat ceea ce susține acest titlu: ”Președintele comisiei cu care și-a dat doctoratul șefa DNA nu crede că cineva va avea curajul să-i verifice teza”.

Chiar în halul ăsta de mizerie morală să fi ajuns? Ditamai somitățile mai lașe decât ultimul tremurici, dârdâind sub transpirația abundentă a groazei sale derizorii? Și nu somități din domeniul sportului, adesea individualist, ori din zona gingașă și abstractă a artei, ci din justiție, chintesența verticalității umane.

„Mă îndoiesc că cineva va analiza teza. Oricum ar ieși analiza, tot rău e. Dacă spune că nu a fost plagiat, sare presa, dacă spune că e plagiat, ne gândim și la poziția doctorandului. Mi-e greu să cred că se va implica cineva în această poveste”.

Aceasta este stupefianta declarație a „stimabilului” profesor Radu Motica, președintele comisiei de doctorat în cazul Kovesi. Niciun cuvânt despre dreptate, despre justețe morală și legală, despre rigoare academică, despre „doamna legată la ochi”!

De fapt, răspunsul domnului Motica oferă, prin eschivă, și verdictul în cazul discutat: teza Laurei Kovesi este un plagiat mare cât Casa Poporului. Pentru că, altfel, urmând fofilanta logică a domniei sale, dacă softul, dimpreună cu lecturarea de către Comisia de Etică a paragrafelor copiate servite pe tavă de Asociația GRAUR și de Grupul de Investigații Politice, nu ar fi demonstrat cu vârf și îndesat plagiatul, toți cei de-acolo ar fi sărit ca arși să apere onoarea doamnei Kovesi și să declare patetic și răspicat că teza este corectă.

Declarația domnului Motica nu este despre justiție și nici măcar despre frică. Ea este despre lașitate și neasumare. Ea este despre prețul rușinos plătit pentru păstrarea unei demnități nemeritate. Pentru că, dacă demnitatea ar fi fost meritată, ea ar fi trebuit să conțină, la pachet, și un comportament demn.

Pentru a-și relativiza lașitatea, domnul Motica ne livrează un exemplu (din propria experiență dar cu un alt candidat decât doamna Kovesi, evident) în care softul antiplagiat ar fi indus în eroare, chipurile, analiza obiectivă a unei teze de doctorat. „Eu am o teză de doctorat în coordonare care, verificată, a avut un rezultat de 12% similitudine. După ce s-au scos cele 35 de pagini de sumar și bibliografie, plus subtitlurile, procentul a scăzut la 2%.”

Domnul Motica recunoaște, în primul rând, că softurile profesionale antiplagiat au facilitatea de a furniza procentul de similitudine. Care, în analiza prezentată detaliat de Mugur Ciuvică, era, în cazul tezei doamnei Kovesi, de 45%. De asemenea, aceste softuri au posibilitatea de a exclude din calcul fragmentele generic și inevitabil repetitive (cum ar fi denumiri de instituții, de reglementări, de persoane, de autori incluși în bibliografie etc.). Domnul Motica însuși a folosit, pentru exemplul prezentat, această facilitate a softului, care i-a furnizat procentul final de similitudine de 2%.

Este la mintea cocoșului că aceeași opțiune a softului a fost încercată și pentru teza doamnei Kovesi. Dacă rezultatele ei ar fi fost dezincriminatorii pentru șefa DNA, își închipuie cineva că presa nu ar fi fost invadată de comunicate triumfaliste din partea Comisiei, care să comunice acest fapt?

Am putut vedea, în exemplificările prezentate în presă ori pe Internet, cum pagini întregi (nu paragrafe, nu fraze, nu expresii izolate, ci pagini) din teza LCK erau reproduse din alte lucrări fără ghilimele, fără minime trimiteri bibliografice pretinse de codurile de etică academică. Nimeni nu le-a contestat (măcar în cazul unei singure pagini) veridicitatea. Personalități cu autoritate in domeniu au confirmat explicit, sau prin exprimări sugestive, că verdictul de plagiat nu poate fi evitat.

Și atunci?

De ceva vreme s-a așternut tăcerea peste subiect. Frica de Kovesi! Orice demers clarificator este tergiversat la maximum de către cei înfricoșați. Poate uită poporul, poate apare un scandal și mai mare care să-l acopere pe acesta. Orice, numai doamna Kovesi să scape. Orice, numai doamna Kovesi să nu se supere pe noi și să ne aresteze.

Nici despre cucuveaua mov nu se mai vorbește. Frica de Kovesi! Domnul Ghiță se pare că a folosit o muniție de manevră care, după prima explozie, fără victime, nu mai sperie pe nimeni. Cei care, imediat după dezvăluire, prinseseră curaj și începuseră să aibă aduceri aminte publice, au amuțit. Cucuveaua mov se duce și ea, încet, încet, la culcare.

Black Cube a mai rămas să tulbure zenul dictatorial al doamnei Kovesi. Pentru că, acolo, fiind vorba de străini (și nu dintr-o stirpe lașă), frica de Kovesi nu funcționează.

Frică și lașitate la români. Ce blestem. Ce anatemă. Ce provocare să ne lecuim de ele măcar și unul câte unul. Pe persoană fizică, cu toate taxele plătite, oricât de împovărătoare ar fi.

Depășirea pozitivă a fricii vine din tărie morală. Lașii, însă, „nu pot fi niciodată morali”. Pe lași doar disperarea îi poate scoate din catatonie. Dar și când îi scoate!

Așa că, păzea, voi cei care mizați pe inacțiunea lașilor. Și nu-i aduceți la disperare, pentru că nici nu știți ce monstru puteți zgândări în ei!

Contele de Saint Germain