SCĂPĂM DE BULETINE? – Prima carte de identitate electronică din România ar putea fi eliberată în 2018

0
632

SCĂPĂM DE BULETINE?  Prima carte electronică de identitate ar putea fi eliberată la jumătatea anului 2018, a anunţat, luni, ministrul de Interne, Carmen Dan, care a precizat că prin implementarea acesteia va fi facilitat accesul cetăţenilor la diverse servicii şi va fi înlesnită interacţiunea cu autorităţile. Totuşi, nu va fi impusă schimbarea cărţii de identitate actuale cu cartea electronică, a mai spus ministrul, care a menţionat că persoanele nu pot fi urmărite pe baza cipului conţinut de document, întrucât cipul este pasiv, putând oferi informaţii doar cu ajutorul unui echipament special, destinat citirii sale, informează News.ro.

„Dacă parcursul legislativ al acestui act normativ va avea în Parlament un timp de dezbatere rezonabil, va urma un pachet de legislaţie subsecventă, astfel încât noi estimăm şi sperăm că prima carte electronică de identitate să fie eliberată undeva la jumătatea anului 2018, nu am stabilit un termen fix. Prin această abordare uşurăm mult interacţiunea cu autorităţile. Pentru că prin implementarea cărţii electronice de identitate se va facilita accesul cetăţenilor la servicii electronice şi va contribui la dezvoltarea procesului de administraţie electronică”, a declarat ministrul de Interne, Carmen Dan.

Ea a subliniat că, prin acest proiect, Ministerul Afacerilor Interne şi-a propus să întărească elementele de siguranţă, în condiţiile în care datele statistice arată o incidenţă mare a furtului de identitate.

„Persoanele nu pot fi urmărite pe baza cipului conţinut de cartea electronică de identitate. Acest cip poate dialoga doar cu un echipament destinat citirii sale. Cipul este pasiv, emite doar atunci când este alimentat printr-un câmp electromagnetic produs de cititor”, a spus Carmen Dan.

De asemenea, ministrul a mai spus că persoanele care nu doresc să aibă o carte electronică de identitate nu vor fi obligate să obţină un nou document şi pot opta în continuare pentru o carte de identitate simplă.
Sursă info și foto.

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.