AcasăEvenimentSportSCANDAL - De ce România nu are niciun cuvânt în forul handbalului...

SCANDAL – De ce România nu are niciun cuvânt în forul handbalului mondial

spot_img

DISTRIBUIȚI

A trecut o săptămână de la momentul în care s-a aflat că România, în calitate de câştigătoare a medaliilor de bronz la CM 2015, nu va organiza, aşa cum s-a procedat până acum, turneul preolimpic nr.2 de calificare pentru JO 2016 din Brazilia.

Preşedintele FRH, Alexandru Dedu, a făcut – de ochii telespectatorilor mai mult – o serie de declaraţii prin care îşi arăta indignarea, pe site-ul federaţiei a apărut doar pe 23 decembrie un comunicat în acest sens. În rest nimic.

Ne aşteptam la acţiuni energice de protest faţă de decizia Comitetului Executiv al IHF (Federaţia Internaţională de Handbal), la o capacitare a conducerilor Olandei şi Poloniei care se află şi ele în situaţia noastră, pentru demersuri comune în vederea restabilirii cutumelor şi prevederilor regulamentare şi, de ce nu, şi ameninţări cu o eventuală boicotare a turneului preolimpic nr.5, atribuit pentru organizare, Danemarcei.

Repetăm, nimic din toate acestea – invocarea sărbătorilor nu reprezintă o scuză, activităţile sportive nu sunt întrerupte niciunde în lume – oficialii federali au adoptat politica struţului şi acceptă călcarea în picioare a României.

Niciun român în structurile IHF!

Am descoperit una din cauzele pentru care drepturile handbalului românesc sunt încălcate: în structurile IHF nu se regăseşte niciun român. Şi vorbim, la nivelul forumului mondial care conduce handbalul de existenţa unei armate de oameni.

Poate nu aveam pretenţia să avem reprezentanţi în Comitetul Executiv – adică în “Big Five”, poate că era dificil ca un român să pătrundă (să fie ales) printre cei 18 membri ai Consiliului IHF, dar să nu avem picior de român între cei 49 de membri din cele 7 comisii ale IHF (şi dacă mai punem la socoteală şi cei 10 membri ai “Arbitratio Tribunal” nu găsim un român între cei 59 de purtători de ecuson de membru al IHF).

Iată cum sunt reprezentate statele din Europa în structurile comisiilor IHF: Spania – 4 membri, Germania şi Macedonia – 3, Franţa, Ungaria, Croaţia, Portugalia, Suedia – 2, Slovenia, Serbia, Austria, Elveţia, Cehia, Rusia, Muntenegru, Danemarca, Italia şi Polonia – câte 1. Nici măcar printre cei 30 de membri onorifici (22 din Europa), nu întâlnim vreun nume din handbalul românesc.

România în rând cu lumea a III-a din Europa

După cum se poate vedea, România nu a prins o poziţie în structurile IHF, dar dintre cele 18 state europene cu reprezentanţi în IHF, cel puţin Elveţia, Austria, Italia, Slovenia, Portugalia şi Macedonia sunt mult sub România în ceea ce priveşte handbalul ca ramură sportivă la modul general. (de performanţe nici nu mai vorbim).

Şi totuşi, noi am rămas pe dinafară. Am rămas alături de Luxemburg, Belarus, Moldova, Lituania, Letonia, Turicia, Bosnia, şi alte ţări care nici nu există pe harta handbalului European. Şi asta în ciuda faptului că în ierarhiile IHF, Federaţia Română de Handbal este în top 15 la nivel mondial. Nu comentăm, că de pe celelalte continente se regăsesc în structurile IHF reprezentanţi din Benin, Burundi, Iran, Barbados şi alte ţări unde nu ştim dacă chiar se joacă handbal.

Egipteanul Hassan Moustafa, adică “Blatterul” handbalului a deschis şi el la maxim robinetul globalizării. Lucrurile sunt clare: nu avem niciun cuvânt la IHF, să nu ne aşteptăm să fi trataţi aşa cum prevăd regulamentele.

Performanţele României în raport cu unele ţări europene reprezentate în IHF

Performanţele României în Handbal sub egida IHF

  • campioană mondială la feminin handball în 11: 1956 şi 1960
  • campioană mondială la masculin: 1961, 1964, 1970, 1974
  • campioană mondială la feminin: 1962
  • medalii de argint la CM feminin: 1973 şi 2005
  • medalie de argint la JO masculin: 1976
  • medalii de bronz la CM masculin: 1967 şi 1990
  • medalie de bronz la CM feminin: 2015
  • medalii de bronz la JO masculin: 1972, 1980 şi 1984
  • semifinalistă la CM feminin: 1971, 1975, 1993, 1999 şi 2007
  • semifinalistă la JO feminin: 1976

Austria: medalie de argint CM masculin: 1938; medalie de bronz CM feminin: 1999

Italia: loc 16 la CM feminin: 2001; loc 18 la CM masculin: 1997

Macedonia: loc 7 la CM feminin: 1993; loc 9 la CM masculin: 2015

Portugalia: loc 12 la CM masculin: 2003

Slovenia: loc 4 la CM masculin: 2013; loc 8 la CM feminin: 2003

Elveţia: loc 4 la CM masculin: 1954 şi 1993

Cine sunt principalii şefi din IHF

Comitetul Executiv IHF

Hassan Moustafa (Egipt) – preşedinte

Miguel Roca Mas (Spania) – vicepreşedinte

Joel Delplanque (Franţa) – membru executiv

Sandi Sola (Croaţia) – trezorerier

Frantişek Taborsky (Cze) – membru executiv

Consiliul IHF

Hassan Moustafa (Egipt) – preşedinte IHF

Miguel Roca Mas (Spania) – vicepreşedinte IHF

Mansourou A. Aremou (Benin) – vicepreşedinte Africa

Bader Al-Theyab (Kuweit) – vicepreşedinte Asia

Jean Brihault (Franţa) – vicepreşedinte Europa

Mario Moccia (Argentina) – vicepreşedinte Pan America

Joel Delplanque (Franţa) – membru executiv

Frantisek Taborsky (Cehia) – membru executiv

Sandi Sola (Croaţia) – trezorerier

Leon Kalin (Slovenia) – preşedinte Comisia de organiuare a competiţiilor

Manfred Prause (Germania) – preşedinte Comisia pentru regulament şi arbitri

Naser Abu Marzouq (Kuweit) – preşedinte Comisia pentru antrenori şi metodişti

Dr François Gnamian (Coasta de Fildeş) – preşedinte Comisia medicală

Rafael Sepulveda(Puerto Rico) – preşedinte Comisia pentru dezvoltare

Charles Omboumahou(Congo D) – reprezentant Africa

Yoshihide Watanabe (Japonia) – reprezentant Asia

Arne Elovsson (Suedia) – reprezentant Europa

Mario Garcia de la Torre (Mexic) – reprezentant Pan America

(cotidianul.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA