Acasăsinucidere maramuresSărbătoarea Cuvioasei Paraschiva la Cetățele, Maramures

Sărbătoarea Cuvioasei Paraschiva la Cetățele, Maramures

spot_img

DISTRIBUIȚI

În Duminica 21 după Rusalii, Preasfinția Sa Vasile s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Cetățele (MM), protopopiatul de Mănăștur, cu prilejul hramului bisericii parohiale Cuvioasa Paraschiva. Sfânta Liturghie a fost celebrată de Preasfinția Sa alături de pr. Vasile Tofană S.J., Vicar general, de pr. Angel Zarezcki, Vicar cu laicii, de pr. prot. Gheorghe Mihnea, de pr. paroh Augustin Butica și de alți preoți din protopopiat.

Reflectând pe marginea Evangheliei duminicii, Pilda semănătorului (Lc. 8,5-15), Arhiereul a accentuat valoarea Cuvântului lui Dumnezeu în viața fiecărui creștin deoarece fiecare om este o literă din Cuvântul lui Dumnezeu rostit. Cuvântul omenesc exprimă persoana care-l rostește și pretuirea lui e o cale catre raportarea ulterioară a omului la Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, la Evanghelia ce ne transmite peste veacuri învățătura lui Isus. Cele patru feluri de pământ (de lângă drum, pietros, spinos, cel bun) în care cade Cuvântul lui Dumnezeu nu reprezintă patru categorii de oameni, ci același om cu patru stări sufletești. Totul depinde de ascultarea, de răspunsul dat, și de urmarea Cuvântului lui Dumnezeu, astfel încât acesta să împlinească și să dea viață așteptărilor celor mai profunde ale omului. Fiecare dintre noi este îndemnat în acest an dedicat credinței la a relua lectura Sfintei Scripturi în familie

Înainte de binecuvântarea finală, Păstorul, părinții împreună slujitori și poporul prezent au făcut înconjurul bisericii cu prapori, cu Sf. Cruce și cu Sf. Evanghelie, cerând Cuvioasei Paraschiva ca prin mijlocirea ei să dobândească de la Bunul Dumnezeu harul de a de a deveni pământ roditor întru Cuvântul lui Dumnezeu.

Biroul Eparhial de Presă

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA