AcasăEvenimentSĂRBĂTOARE - “Zilele Moiseiului” au ajuns la cea de-a VIII-a ediţie

SĂRBĂTOARE – “Zilele Moiseiului” au ajuns la cea de-a VIII-a ediţie

spot_img

DISTRIBUIȚI

SĂRBĂTOARE. Timp de două zile, în intervalul 20 – 21 august, localitatea Moisei va fi în sărbătoare. Toţi locuitorii şi nu numai, sunt aşteptaţi pe terenul de fotbal de la Livada pentru a participa la festivităţile pregătite de primărie cu ocazia zilelor comunei.

SĂRBĂTOARE. Pe scena amplasată la locaţia mai sus amintită vor urca numeroşi interpreţi locali dar şi invitaţi speciali.

Cap de listă sunt Aurora şi Săndel Mihai, Oana Tomoiagă şi Şerban Horj, Ştefan Vlaşin şi Fraţii Mâţ. Vor mai interpreta piese din repertoriul folcloric Ansalmblul “Junii Moiseiului”, Maria Mihali, Ansamblul “Someşul” Jibou, Ansamblul “Poieniţa” Şimleul Silvaniei, Ioana Albu, Ioana Leonte, Ioana Bozga, Călina Hojda, Silvia Maria Horj, Ana Munteanu, Floare Hojda Tomoiagă şi Doja Tomoiagă Aniţa.

Manifestarea include spectacole la scenă, standuri de vânzare pentru producătorii tradiţionali şi meşteri populari, jocuri pentru copii şi standuri de alimentaţie publică, după următorul program:

-Sâmbătă, 20.08.2015, între orele 19:00-24:00;
-Duminică, 21.08.2015, între orele 14:00-24:00.

Sâmbătă seara tinerii comunei vor avea parte de o discotecă, iar duminică, 21 august, spectacolele la scenă vor începe de la ora 15.00.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA