AcasăsiugariuSĂRBĂTOARE - Sfânta Ecaterina, prăznuită în Baia Mare

SĂRBĂTOARE – Sfânta Ecaterina, prăznuită în Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Credincioşii de rit catolic o sărbătoresc miercuri, 25 noiembrie, pe Sfânta Ecaterina. Considerată în Evul Mediu una dintre protectoarele oraşului, a avut şi o biserică închinată ei în cetate. Ruinele vechii biserici au fost descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice făcute în Piaţa Cetăţii.

„Dorim să promovăm înţelepciunea creştină şi să o cinstim pe Sfânta Ecaterina aşa cum o cinsteau cândva băimărenii. Totodată vrem să fie şi un moment de pregătire pentru Postul Crăciunului, pentru Advent. De aceea credincioşii au fost rugaţi să-şi confecţioneze şi să-şi aducă coroniţe de Advent ca în Ziua de Sf. Ecaterina să fie sfinţite toate”, a precizat preot Ioan Roman, protopop romano-catolic de Baia Mare.

Evenimentul se va desfăşura miercuri, 25 noiembrie, la Biserica „Sfânta Treime” din Piaţa Cetăţii, începând cu ora 18.00. Serviciul divin va fi slujit de preotul Marius Leabu, de origine băimărean, care actualmente slujeşte la o biserică din Satu Mare.

Potrivit legendei, Ecaterina, fiica regelui Costus al Ciliciei şi a prinţesei Sabinella, a fost trimisă la Alexandria pentru a se instrui la şcoala renumiţilor filosofi de acolo. La vârsta de şaptesprezece ani, era cea mai frumoasă şi cea mai învăţată tânără din oraş. Considerând că nu mai are ce să înveţe, se întoarce în patrie şi acceptă propunerea părinţilor de a se gândi la căsătorie, dar le spune hotărâtă că nu-şi va da mâna decât unui tânăr la fel de frumos şi de învăţat ca şi ea. Mulţi prinţi au renunţat la gândul de a-i cere mâna, iar alţii au rămas ruşinaţi în faţa întrebărilor Ecaterinei. Întâlnindu-se întâmplător cu un bătrân pustnic, Anania, şi destăinuindu-i gândurile ei, acesta i-a spus: „Eu cunosc un mire aşa cum îl visezi tu”.

„Să se prezinte”, a răspuns scurt Ecaterina. „El va veni la noapte, dacă în cursul zilei de astăzi vei rosti de multe ori aceste cuvinte: «Mamă bună, arată-mi-l, te rog, pe Fiul tău»”. Deşi nu înţelegea despre cine este vorba, ea a rostit cuvintele bătrânului; spre uimirea ei, în timpul nopţii următoare, fără să ştie cum, în cameră intră o doamnă cu privire blândă şi un tânăr fermecător. „Vrei să-ţi fie mire?”, întreabă doamna. „Cred că nu sunt vrednică nici să fiu sclava lui”, răspunse Ecaterina. „Dar tu”, reluă Doamna, adresându-se tânărului, „vrei să-ţi fie mireasă?” „O, nu”, răspunse tânărul, „e atât de murdară!” Dimineaţa următoare, Ecaterina a alergat la pustnic şi i-a istorisit totul. El i-a răspuns: „Tânărul a vorbit nu despre urâţenia trupului, ci despre sufletul tău, plin de orgoliu şi lipsit de ştiinţa vieţii”. Cu răbdare, bătrânul i-a vorbit despre Cristos Mântuitorul, despre Maica lui Preacurată, despre viaţa creştină. După ce a primit botezul, Ecaterina s-a rugat Fecioarei Maria să i-l arate din nou pe Fiul său. Preacurata i-a ascultat rugăciunea şi din nou i s-a arătat împreună cu Fiul său, pe care l-a întrebat: „Acum este vrednică de Tine?” „Da”, a răspuns Isus, „acum este cu adevărat frumoasă”; şi Sfânta Fecioară Maria a pus în degetul Ecaterinei un inel de aur. Aceasta este ceea ce se numeşte „căsătoria mistică a Sfintei Ecaterina”.
La Alexandria a început o prigoană cruntă împotriva creştinilor. Maximin Daia, guvernator al provinciilor africane, dăduse ordin ca toţi supuşii săi să aducă jertfă idolilor; Ecaterina, care între timp se întorsese în oraş, auzind că mulţi creştini renunţau la credinţă şi jertfeau idolilor pentru a scăpa cu viaţă, s-a dus la Maximin Daia şi i-a demonstrat falsitatea credinţei păgâne, cu argumente din cărţile filosofilor şi ale preoţilor greci şi romani. Împăratul nu a ştiut ce să-i răspundă şi i-a convocat pe cincizeci dintre cei mai renumiţi învăţaţi din Alexandria. După discuţii ce au durat o zi întreagă, toţi cei cincizeci de filosofi au declarat că sunt hotărâţi să devină şi ei creştini; în culmea furiei, împăratul porunceşte să fie executaţi, iar Ecaterina să fie aruncată în închisoare. Passio arată că, în timpul petrecut în închisoare, la îndemnurile curajoasei tinere, au primit credinţa creştină şi botezul persoane apropiate împăratului, paznici, ostaşi, ofiţeri. Drept răzbunare, Maximin Daia a dat poruncă să fie construite patru roţi cu dinţi de fier şi cu ele să fie strivit trupul Ecaterinei; la apropierea de trup, roţile s-au îndoit asemenea unor ramuri fragede de răchită. Atunci au scos-o afară din cetate şi i-au tăiat capul; mii de îngeraşi i-au luat trupul neînsufleţit şi l-au dus pe Muntele Sinai, unde mai târziu s-a ridicat o mănăstire, renumită în primul mileniu al creştinismului. Cultul Sfintei Ecaterina a fost răspândit de către călugării de la Muntele Sinai, iar sărbătoarea ei a fost introdusă în calendarul roman pe la 1335, de către papa Ioan al XXII-lea. Ea este considerată patroana filosofilor, precum şi a meseriaşilor ce lucrează diferite feluri de roţi.

Tinerele creştine au văzut în sfânta Ecaterina un model de iubire faţă de Cristos, de dragoste faţă de ştiinţă şi de curaj în trăirea vieţii închinate lui Dumnezeu şi aproapelui.

Ana Pop

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA