AcasăActualitateSocialSĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII: Poliția se mută în școlile din Maramureș

SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII: Poliția se mută în școlile din Maramureș

spot_img

DISTRIBUIȚI

În perioada 28 septembrie – 02 octombrie 2015 se va derula, la nivel naţional, cea de-a X-a ediţie a manifestării „Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Obiectivul acestui eveniment îl reprezintă sensibilizarea cetăţenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie, precum şi prezentarea consecinţelor ce decurg din comiterea de infracţiuni.

Manifestarea va avea un caracter unitar, domeniile de referinţă fiind selectate în baza priorităţilor Poliţiei pentru anul 2015, astfel încât fiecare zi a săptămânii să abordeze o temă educativ-preventivă, după cum urmează:

Luni, 28 septembrie – Prevenirea victimizării minorilor

Marţi, 29 septembrie – Prevenirea delincvenţei juvenile

Miercuri, 30 septembrie – Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului

Joi, 1 octombrie – Prevenirea criminalităţii organizate

Vineri, 2 octombrie – Siguranţa rutieră.

În intervalul menţionat, poliţiştii  de prevenire, proximitate, ordine publică şi poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş vor desfăşura activităţi de prevenire în tot judeţul, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

Parteneri: Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, Palatul Copiilor Baia Mare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA