AcasăEvenimentSăptămâna prevenirii criminalităţii, ediţia a IX-a, debutează în Maramureş

Săptămâna prevenirii criminalităţii, ediţia a IX-a, debutează în Maramureş

spot_img

DISTRIBUIȚI

În perioada 29 septembrie – 3 octombrie 2014 se va derula, la nivel naţional, cea de-a noua ediţie a manifestării „Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş va desfăşura activităţi de prevenire  în tot judeţul, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. La activităţi vor participa poliţiştii de prevenire, de proximitate, rutieri şi ordine publică.

Activităţile vor viza sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie şi consecinţele asociate comiterii de infracţiuni. În intervalul menţionat, se vor desfăşura activităţi structurate pe diverse domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă educativ-preventivă, respectiv: prevenirea delicvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, prevenirea infracţiunilor de furt, prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă,  precum şi un domeniu care prezintă un interes deosebit – siguranţa rutieră.

Parteneri: Biblioteca Judeţeană Petre Dulfu, Penitenciarul Baia Mare, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, voluntarii poliţiei de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu.

Calendarul activităţilor

Luni,  29 septembrie – Prevenirea delicvenţei juvenile 

•  Activităţi preventiv-educative (dezbateri pe tema prevenirii delicvenţei juvenile, proiecţii de filme educativ-preventive) în unităţile de învăţământ din judeţ

•  Acţiune umanitară de donare de cărţi, jucării şi rechizite copiilor din famiile cu o situaţie materială precară, din contribuţiile benevole ale poliţiştilor maramureşeni

Marţi, 30 septembrie – Prevenirea victimizării minorilor

•  Activităţi preventiv-educative (dezbateri pe tema prevenirii delicvenţei juvenile, proiecţii de filme educativ-preventive) în unităţile de învăţământ din judeţ

•  La Biblioteca Judeţeană Petre Dulfu, cu începere de la ora 10.00 va avea loc o dezbatere pe tema prevenirii traficului de droguri şi a delincvenţei juvenile în prezenţa elevilor de la mai multe licee băimărene. La întâlnire participă şi patru  persoane private de libertate aflate în Penitenciarul Baia Mare.

Miercuri,  01 octombrie  – Prevenirea furturilor

•  În scopul  informării cetăţenilor cu privire la prevenirea furturilor, poliţiştii vor desfăşura acţiuni stradale constând în distribuirea de materiale preventive, precum şi transmitere de recomandări utile pentru reducerea victimizării cetăţenilor.

•  În municipiul Baia Mare  aceste activităţi vor fi derulate cu sprijinul echipei de voluntari ai I.P.J. Maramureş,  elevi ai Colegiului Naţional Mihai Eminescu.

Joi , 02 octombrie  – Prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă

•  Poliţiştii vor desfăşura acţiuni stradale constând în distribuirea de materiale preventive, pentru conştientizarea populaţiei cu privire la consecinţele violenţei în mediul intrafamilial.

•  În municipiul Baia Mare, poliţiştii vor desfăşura activităţi de prevenire a violenţei intrafamiliale la societăţi comerciale din Baia Mare şi unităţi industriale unde lucrează, cu preponderenţă, personal feminin.

Vineri, 03 octombrie – Siguranţa rutieră

•  În vederea creşterii gradului de siguranţă rutieră în rândul minorilor, poliţiştii vor fi prezenţi în şcoli şi în apropierea unităţilor de învăţământ. Ei vor discuta cu elevii cu privire la consecinţele nerespectării regulilor de circulaţie. Tot în acest sens elevii vor putea să vizioneze videoclipuri cu tematică preventivă: centura de siguranţă, traversarea regulamentară a drumului public, reglementări privind circulaţia mopedelor pe drumurile publice, etc.

•  În Baia Mare va fi desfăşurată o activitate preventiv – educativă cu  elevii claselor I-IV  de la Şcoala Victor Babeş, activităţi desfăşurate în cadrul Proiectului VOLUNTAR JUNIOR  în parteneriat Casa Corpului Didactic Maramureş.

•  La sala polivalentă a Camerei de Comerţ şi Industrie din Baia Mare, cu ocazia testării săptămânale a nivelului de cunoaştere a legislaţiei rutiere de către conducătorii auto cu dreptul de a conduce suspendat pentru abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice, acestora li se vor prezenta spoturi video cu caracter preventiv, vizând ilustrarea principalelor abateri cauzatoare de accidente rutiere grave, cu adresarea de recomandări adecvate

•  Activităţi de informare şi educaţie rutieră cu participarea poliţiştilor rutieri  la  şcolile gimnaziale Nicolae Bălcescu, nr. 3 şi 21, Grădiniţa STEP BY STEP.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA