AcasăActualitateSocialSALVATI COPII - Festivalul Brazilor de Crăciun duce mii de copii la...

SALVATI COPII – Festivalul Brazilor de Crăciun duce mii de copii la şcoală

spot_img

DISTRIBUIȚI

Salvaţi Copiii România organizează, pentru al doisprezecelea an consecutiv, Festivalul Brazilor de Crăciun, eveniment de strângere de fonduri în vederea facilitării accesului la educaţie al copiilor din medii sociale vulnerabile. Gala va avea loc pe 6 decembrie, la Hotel Radisson Blu Bucureşti, ora 19. În total, în primele 11 ediții ale Festivalului Brazilor de Crăciun s-au strâs 2.484.000 euro. Toţi aceşti bani au fost folosiţi pentru reintegrarea şcolară a copiilor care muncesc, facilitarea accesului la educaţie şi prevenirea abandonului şcolar pentru 16.200 de copii din comunităţile sărace. Familiile lor au primit, de asemenea, ajutor financiar şi consiliere în centrele educaţionale Salvaţi Copiii România.
Ediţia de anul acesta îşi propune colectarea de fonduri pentru cei 2.500 de copii deja cuprinşi în programele de Educaţie Preşcolară, Şcoală după Şcoală şi A Doua Şansă.
Criza economică împinge tot mai mulţi copii către pragul de risc de sărăcie şi marginalizare socială. În 2011, 49,1% dintre copiii români se aflau în această zonă de risc, în creştere faţă de anul 2010, când se înregistrau 48,7%[i]. Îngrijorător este faptul că 25,5% dintre copiii români trăiesc deja în sărăcie. Astfel, ţara noastră se află pe primul loc, cu cel mai mare procentaj al copiilor săraci, urmată fiind de SUA (23,1%), Letonia (18,7%) şi Bulgaria (17,8)[ii].
10% dintre copiii între 0 şi 17 ani din România trăiesc în gospodării fără nicio persoană care să aibă un loc de muncă. De asemenea, 362.062 copii între 3 şi 17 ani nu sunt integrați în sistemul de învățământ (preșcolar, general, liceal sau școală profesională)[iii].
“În acest context economic dificil, responsabilitatea socială este vitală pentru îmbunătăţirea situaţiei miilor de copii fără acces la educaţie. Ne bucurăm că ediţia din acest an aduce nume noi atât în rândurile designerilor, cât şi ale sponsorilor şi avem şansa să oferim, printr-un efort comun, dreptul la educaţie unui număr mai mare de copii”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Wilhelmina Arz, Lena Criveanu, Venera Arapu, Stephan Pelger, Alexandru & Mihnea Ghilduș, Ana Wagner, Cristian Samfira, Mihaela Glăvan, Carmen Ormenişan, Kristina Dragomir, Rita Mureşan, Ioan Nemţoi, Agnes Toma, Doina Levintza se numără printre cei care au fost invitaţi să se implice în acest eveniment. Fiecare dintre ei va crea un brad dedicat acestei ocazii, urmând ca fondurile adunate în urma licitaţiei brazilor să fie folosite pentru proiectele derulate de Salvați Copiii România.
Agnes Keszeg, cunoscut ilustrator şi designer de păpuşi, s-a alăturat ediţiei din acest an a festivalului. Toate materialele grafice şi ilustraţiile necesare evenimentului vor purta semnătura sa.
Companiile care s-au alăturat deja proiectului din acest an sunt: Banca Comercială Română, Renovatio, Carrefour, EDPR, Porsche, UPC, Oscar Downstream, Lemet, Banca Românească, Apa Nova, Radisson BLU, Perrier.
–-
Festivalul Brazilor de Crăciun este un eveniment de strângere de fonduri organizat anual de Salvaţi Copiii România, care are ca centru de interes o licitaţie specială de brăduţi de Crăciun, creaţi exclusiv pentru această ocazie de unii dintre cei mai cunoscuţi designeri români. Devenit una dintre atracţiile calendarului social al sezonului, Festivalul Brazilor de Crăciun sprijină proiectele derulate de Salvaţi Copiii România.
Comitetul de Organizare al Festivalului Brazilor de Crăciun din acest an are în componenţa sa pe Amalia Năstase (Manager eventures), Andreea Raicu, Andi Moisescu (Realizator TV), Corina Bârlădeanu (Manager 2activePR), Liviu Sfrija, Tereza Munteanu (Managing Partner Wunderman).
Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală activă în domeniul promovării drepturilor copilului din 1990. În cei 22 de ani activitate, peste 750.000 de copii au beneficiat de programele organizatiei. Detalii despre aceste programe vă rugăm să găsiți pe site-ul organizaţiei http://www.salvaticopiii.ro/?id2=0002#Ce%20facem.html. Membră a celei mai mari organizaţii globale, independente, de promovare a drepturilor copiilor, Save the Children International, organizaţia consideră că toţi copiii, indiferent de rasă, religie sau provenienţă socială, au aceleaşi drepturi, de care trebuie să beneficieze. Salvaţi Copiii este implicată în diferite proiecte de educaţie, protecţie socială şi advocacy pentru copiii aflaţi în familii sărace, copiii victimă a violenţei, copiii străzii, copiii refugiaţi etc., lucrând cu copiii şi familiile acestora pentru îmbunătăţirea vieţii lor de zi cu zi şi crearea unor planuri de viitor. Salvaţi Copiii îşi utilizează experienţa globală pentru a obţine din partea organismelor guvernamentale decizii şi iniţiative de pe urma cărora să beneficieze toţi copiii.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA