AcasăMARAMURESUL ISTORICS-AU TRAS FOCURI DE ARMA: Captură de 47.000 pachete ţigări la frontiera...

S-AU TRAS FOCURI DE ARMA: Captură de 47.000 pachete ţigări la frontiera româno-ucraineană (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat aproximativ 47.000 pachete cu ţigări, în valoare de 450.000  lei, ce urmau să fie comercializate pe piaţa neagră de desfacere din România. Pe timpul acţiunilor, pentru reţinerea persoanelor implicate în activitatea infracţională care nu s-au supus somaţiilor legale, poliţiştii de frontieră au executat 8 focuri de avertisment în plan vertical, conform procedurilor legale.

* Ieri, 5 aprilie a.c., în jurul orei 20.30, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F Brodina, judeţul Suceava, au observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, în apropierea frontierei de stat, pe raza localităţii Straja, un grup de persoane care transporta mai multe colete, spre  interiorul ţării. Poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a persoanelor şi deoarece acestea nu s-au supus somaţiilor, lucrătorii noştri au fost nevoiţi să folosească conform legii, armamentul din dotare, fiind trase 8 focuri de avertisment, în plan vertical.

În acel moment, cei în cauză au abandonat coletele şi profitând de terenul accidentat şi împădurit, dar şi de întuneric, au fugit întorcându-se pe teritoriul statului vecin. Imediat au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ucrainene, în vederea cercetării în comun a evenimentului. Totodată, în zonă au fost descoperite mai multe colete ce conţineau 38.450 pachete ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 385.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

* Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Sighetu Marmaţiei, pe timpul desfăşurării unei acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, au identificat în trafic, pe raza localităţii Vadu Izei, judetul Maramureş, un autoturism, marca Skoda. La observarea patrulei poliţiei de frontieră, şoferul autoturismului a mărit viteza de deplasare, după care a virat pe o stradă la stânga, a intrat într-o parcare, a abandonat autoturismul şi a fugit de la faţa locului. S-a trecut la cercetarea zonei concomitent cu dispunerea unor măsuri specifice în vederea reţinerii conducătorului auto. La scurt timp, acesta a fost identificat ca fiind cetăţeanul român Gheorghe C., de 46 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramureş, iar în maşina abandonată au fost descoperite 10 colete, ce conţineau ţigări de provenienţă ucraineană. În urma inventarierii baxurilor, s-a constatat că este vorba de 4.998 pachete ţigări, marca Jin Ling, în valoare de peste 44.100 lei. În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul folosit la transportul mărfii, în valoare de 4.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

* De asemenea, în ultimele 48 de ore, pe timpul unor misiuni de supraveghere şi control în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au mai descoperit în apropierea frontierei de stat, abandonate în vegetaţie, 3.500 pachete ţigări de provenienţă ucraineană. Ţigările în valoare de peste 28.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA