S-AU ALES CU DOSAR PENAL – Doi adolescenţi au transmis pe Facebook spargerea unei maşini

0
217
foto autostrada.md

S-AU ALES CU DOSAR PENAL Doi tineri de etnie romă din Râmnicu Vâlcea, în vârstă de 13 şi 15 ani, sunt cercetaţi de poliţişti pentru furt calificat, după ce au transmis live, pe Facebook, spargerea unui autoturism parcat pe o stradă din municipiu, transmite corespondentul mediafax.

S-AU ALES CU DOSAR PENAL Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, agent principal Loredana Sandu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că, în urma apariţiei pe o reţea de socializare a unui filmuleţ din care reiese că doi tineri fură dintr-o maşină parcată pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea o sumă de bani, Poliţia municipală s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt, fiind sesizată şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea.

„În cauză, au fost efectuate investigaţii, fiind identificate cele două persoane bănuite de comiterea furtului, respectiv doi minori în vârstă de 13 şi 15 ani, ambii din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Astfel, s-a stabilit că din autoturismul în cauză care avea portierele neasigurate, unul dintre minori a sustras 16 lei. Menţionăm că cele două persoane sunt bănuite de comiterea şi a altor furturi de acest fel”, a spus Loredana Sandu.

Ea a adăugat că în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru furt.

„Se continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor doi minori, urmând ca după finalizarea acestora, dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea”, a adăugat reprezentantul IPJ.

citeşte şi PRINS DE POLIȚIȘTI – Un șofer din comuna Repedea a fugit de la locul accidentului după ce a lovit o fetiță de 14 ani

Cei doi adolescenţi au transmis în direct spargerea unui autoturism parcat, în urmă cu două zile, titlul transmisiunii fiind „Să vedeţi cum fură marocanu”.

sursa

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.