AcasăEvenimentS-A UMPLUT PAHARUL – Primarul Cătălin Cherecheș acuză liberalii că au vândut...

S-A UMPLUT PAHARUL – Primarul Cătălin Cherecheș acuză liberalii că au vândut orașul la pungă și amenință cu ieșirea din ADI Deșeuri Maramureș

spot_img

DISTRIBUIȚI

Gestionarea pe viitor a deșeurilor și salubrizarea localităților devine o problemă pentru fiecare administrație locală. De mai multă vreme, primarul municipiului Baia Mare a atras atenția asupra unor practici ale conducerii Consiliului Județean în legătură cu implementarea proiectului de gestionare integrată a deșeurilor menajere, mai cu seamă a lipsei de transparență care caracterizează activitatea acesteia.

În ședința de luni, Consiliul Local l-a împuternicit pe Cătălin Cherecheș să reprezinte interesele municipiul Baia Mare în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) de gestionare a deșeurilor.

În linii mari, problemele sesizate de primar sunt: refuzul introducerii în caietele de sarcini a condițiilor tehnice propuse de CL Baia Mare legate de organizarea salubrizării, utilajele necesare, amenajarea punctelor de colectare; intenția de a majora substanțial prețul serviciilor; disprețul afișat față de cel mai important furnizor de deșeuri; intenția dubioasă de a organiza rapid licitația de atribuire a serviciilor de salubrizare, în condițiile în care depozitul de la Fărcașa va fi funcțional, dacă va fi, cel mai devreme la finalul anului viitor.

(Grigore Ciascai)

Vă prezentăm declarația primarului Cherecheș, cu mențiunea că titlul și subtitlurile aparțin redacției:
Nimeni nu își poate bate joc de băimăreni

Este un moment important pentru municipiul Baia Mare si pentru judetul Maramures, pentru fiecare cetatean al orasului si judetului nostru. Nu pentru a ne apara, ci pentru ceea ce se va intampla in urmatorii 20 de ani din perspectiva mediului, a curateniei si a sanatatii populatiei. Este revoltator modul dispretuitor in care ne trateaza Consiliul Judetean.

Am solicitat, pe baza mandatului pe care Consiliul Local mi l-a oferit, Consiliului Judetean sa introduca toate documentele pentru organizarea salubrizarii menajere, ridicarea gunoiului din oras. Am solicitat sa introduca conditiile pe care Consiliul Local le-a aprobat. Ma refer aici la utilajele de care avem nevoie. Ma refer la puncte de colectare moderne de care avem nevoie pentru ca in acest oras m-am chinuit impreuna cu Consiliul Local sa fac curatenie patru ani de zile. Sa fac curatenie dupa ce, ca tanar student, imi era rusine sa vin in Baia Mare si sa vad cat de mizerabil e orasul in care traiesc parintii mei, in care m-am nascut. Baimarenii m-au onorat cu votul lor ca sa fac orasul asta luna si bec. Si am reusit acest lucru. Nu vreau sa vina niste oameni sa isi bata joc de munca mea si de onoarea baimarenilor.

Au vândut tot și nimeni nu le face nimic

M-am saturat, va spun foarte clar, de acei mincinosi care si-au batut joc de oras ani multi. De 20 si ceva de ani si-au batut joc de oras spunand ca ei sunt mari liberali. Sunt pe dracu’. Ei sunt doar niste escroci care si-au batut joc de acest oras si l-au vandut la punga. Au vandut tot ce au putut vinde. Au vandut terenuri, au vandut imobile. Au facut licitatii trucate. Au vandut tot ce inseamna societati ale autoritatii locale. Si nimeni nu le face nimic. A stat unu vreun an si jumatate in puscarie si e bine mersi, dupa ce totul s-a distrus in jurul lui. Nu se poate asa ceva!

Astazi trebuie sa luam atitudine in fata unor oameni care habar nu au ce inseamna curatenie, fonduri europene sau drepturile pe care le are cetateanul municipiului Baia Mare. Pentru ca dreptul principal pe care il are cetateanul este accesul la o viata demna, sanatoasa si curatenie. Este primul lucru pe care trebuie sa il oferim, curatenie si sanatate omului.
Am facut curatenie in acest oras, am incercat in cartiere sa facem acele puncte de colectare imprejmuite sa mai reglementam astfel, incet-incet, cu bani cat mai putini. Si am impus societatii de salubrizare sa faca lucrul acesta.

Am facut un regulament de salubrizare si un studiu de oportunitate pentru modul in care trebuie, de acum incolo, sa se faca salubrizare in acest oras. Am gandit inclusiv ca municipiul sa isi faca un serviciu propriu pentru salubrizarea menajera si stradala pentru a cheltui cat mai putin. Pentru ca m-am saturat sa dam bani la tot felul de privati care pe bani multi sa faca curatenie mai mult sau mai putin eficient. Inclusiv la lucrul asta m-am gandit, desi Baia Mare e cel mai curat oras din Romania. Si sa vina unii, cu dispret, sa ne arunce la gunoi tot ce am gandit si am muncit noi, asta nu accept.

Cele două municipii vor avea o poziție comună

M-am dus in fata Consiliului Local dupa ce i-am informat cu privire la ceea ce se pregateste si le-am cerut mandatul de a respinge in Adunarea Generala a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara pentru Gestionarea Deseurilor caietele de sarcini, studiile pe care le-au facut pentru ca in felul acesta nu se poate. Si noi si municipiul Sighetu Marmatiei, pentru ca am vorbit cu primarul si vom avea o intalnire  pentru a stabili pozitia comuna pe care cele doua municipii mari le va avea, astfel incat sa putem sa oferim cetatenilor din Maramures, nu vorbim aici doar de Baia Mare, o salubrizare eficienta si corecta.

Mai mult decat atat, s-a gandit un proiect cu un punct de colectare cu un depozit de deseuri la Farcasa fara sa ne gandim care sunt valorile importante pe care le mai are judetul asta si tara asta. Valorile pe care le avem sunt legate de oameni si de capacitatea oamenilor. Tot ce inseamna valori naturale pe care ni le-a dat Dumnezeu si nu am reusit, incă, sa le distrugem.

In zona Codrului avem suprafete intinse de terenuri necontaminate, terenuri care ar putea fi folosite pentru agricultura ecologica, pentru zootehnie pentru ca oameni sa poata sa traiasca din munca cinstita, intr-un mod sanatos. Si ce facem? Facem un mastodont de depozit de deseuri, unde am putea sa ingropam jumatate din gunoiul din Europa, astfel incat sa stim ca oamenii, respectiv cei din zona Codrului, la un moment dat o sa fie si ei niste asistati sociali pentru ca nu o sa mai aiba din ce sa mai traiasca. Si, probabil, o sa ajunga sa mearga prin jurul rampei de gunoi de la Farcasa sa-si caute fier si plastic. Asta cred ca se doreste. Dar nu va fi asa pentru ca nu putem accepta sa ne intoarcem cu 20 de ani in urma si sa nu ne gandim la viitor.

Nu sunt de acord sa punem niciun fel de taxa cetatenilor municipiului Baia Mare

Cred ca trebuie sa abordam chestiunea asta cu deseurile o data raportat la curatenie intr-un mod foarte corect din punct de vedere tehnic si, doi, trebuie sa ne gandim la variante moderne de eliminare a deseurilor prin ardere, prin cogenerare de energie, astfel incat sa intelegem cu totii ca deseurile, gunoiul asta, este astazi o resursa. Nu este doar un gunoi pe care il arunci. Este o resursa din care poti sa extragi energie.

Mai mult decat atat, lucrul cel mai urat din punct de vedere al angrenajului economic malefic pe care il fac unii in zona aceasta a proiectului integrat de gestiune a deseurilor, proiectul acesta pe care il tin in sertar unii de prin Consiliul Judetean, este legat de faptul ca nu se mai doreste ca Baia Mare sa plateasca 400.000 de lei pe luna salubrizare, ci sa plateasca aproape un milion de lei pe luna salubrizare si sa impuna o taxa cetatenilor din municipiul Baia Mare.

Adica cu mana noastra sa scoata castanele din foc, cu mana primarului, cu mana consilierilor locali. Nu sunt de acord sa punem niciun fel de taxa cetatenilor municipiului Baia Mare pentru ca am tinut in frau preturile la salubrizare. 

Oamenii nu au vazut ca au crescut preturile la ridicarea gunoiului si nu vreau sa traim aceeasi drama pe care o traim la Vital cand in 2007 un neinspirat primar al municipiului Baia Mare a pus in genunchi orasul acesta semnand un grafic de crestere a preturilor pe care astazi il simt baimarenii.

Vreau sa spunem oamenilor adevarul pentru ca unii s-au gandit sa taie panglica, sa dea sprituri prin stanga si prin dreapta, primari si tot felul de politruci batandu-si joc de municipiul Baia Mare si punand in genunchi pe fiecare baimarean, inclusiv pe mine. Avem toate argumentele legale pentru a iesi din asocierea cu ADI Deseuri Maramures pentru ca o baza clara a unei asocieri inseamna respectul intre asociati.

De aproape doi ani de zile solicitam documente, solicitam masterplanul, solicitam alte informatii cu privire la ceea ce se gandeste pentru oras si pentru judet in raport cu proiectul acesta de gestiune a deseurilor si nu primim oficial si legal documente. Asta inseamna dispret fata de un asociat pe care il ai. Mai mult decat atat, suntem asociatul cu cea mai mare pondere in aceasta asociere. Daca vorbim despre deseuri, deseurile din municipiul Baia Mare sunt cele care dau, intr-un fel, valoarea acestui proiect. Fara Baia Mare nu exista acest proiect. Exista doar intr-o varianta minimala. 

Oare de ce se grabeste Consiliul Judetean sa faca licitatiile?
Nu avem nicio problema sa luam decizia legala de a ne desparti de cei de la Consiliul Judetean in acest proiect si de a ne gestiona, pe un proiect modern, un proiect din punct de vedere a respectarii normelor de mediu, normelor legale, prin distrugerea deseurilor si cogenerarea de energie termica, energie electrica. Lucrul acesta poate ii va tenta si pe ceilalti primari din zona.

Eu nu inteleg urmatorul lucru. Ca sa vedeti unde se duce gandul unora. De ce se grabesc ei sa faca licitatiile pentru firma care va colecta deseurile din intreg judetul, atata vreme cat o firma daca ar castiga nu ar avea unde sa duca gunoiul pentru ca inca nu e depozitul de la Farcasa funcțional. Va fi facut peste un an si jumatate, eventual. Vizavi de acest proiect au existat pana acum, cred, vreo cinci sau sase solicitari carora nu ni s-a raspuns de catre Consiliul Judetean sau de catre ADI Deseuri. 

Nu ne putem întoarce la tractor și remorcă 

Le-am cerut, de exemplu, sa ne dea exact masterplanul initial gandit pentru acest proiect. Nu au vrut sa ni-l dea. Am solicitat sa ne puna la dispozitie conditiile. Nu ni le-au dat. Le-am transmis noi conditiile pe care ni le dorim, raportat la cum vedem salubrizarea si curatenia in oras pentru urmatorii 10-15 ani, in conditii mult mai moderne cu rampe de gunoi ingropate in pamant. Sa nu mai avem acele rampe pe care le-am facut acum trei-patru ani.

La fel, conditiile nu ni s-au introdus in caietul de sarcini. Ni se spune ca din parcuri de patru ori pe an se va ridica gunoiul cu un tractor plus remorca. Pai cu tractor si remorca sa mearga domnul Florea sau cine a fost primar acum 15 ani in oras. Asa au dus orasul asta, cu tractorul si remorca. Eu m-am saturat ca si om care mi-am rupt coatele in scoli si care respect Baia Mare sa vorbim despre salubrizare cu tractor si remorca.

Pentru mintea lor inabusita in sprituri probabil ca tractorul si remorca este solutia. Pentru noi oamenii care vrem sa dezvoltam acest oras, acest judet si aceasta tara nu tractorul si remorca este solutia pentru salubrizare. Chiar daca am avut patru-cinci solicitari carora nu li s-a dat curs de catre Consiliul Judetean nu am dorit sa ajung in aceasta faza.

Acum sunt obligat, in al cincisprezecelea ceas, sa ajung in aceasta faza in care sa spun un “Nu” hotarat abuzurilor pe care le face Consiliul Judetean si ADI Deseuri. Eu mai am de trait in acest oras si in aceasta tara, poate altii nu mai au, si nu vreau ca cineva peste 20 de ani, cand nu o sa mai fiu primar si vreau sa imi plimb copiii prin oras, sa imi arate obrazul ca am distrus orasul sau judetul cu un contract, asa cum au fost multe contracte in Baia Mare de care ma lovesc si astazi.

Imi aduc aminte de deszapezire, contract care ma chinuie in fiecare iarna si nu stiu cum sa fac sa scap de el. Sau alte multe contracte, unele cu tenta infractionala.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA