RUGBY. REUNIRE – Zimbrii băimăreni se reunesc în 26 iunie

1
194

RUGBY. REUNIRE Luni, 26 iunie, începând cu ora 10.00, la Arena Zimbrilor, sub comanda noului tehnician George Sava și a secundului Vasile Lucaci va avea loc reunirea lotului, vicecampioanei României, CSM Știința Baia Mare.

De la primul antrenament vor lipsi motivat cei șase jucători convocați la prima reprezentativă; cei doi jucători din linia a doua sud-africanul Johannes Van Heerden (n.9 decembrie 1986) și Andrei Iurea (n.1 decembrie 1996), centrul tongan Sione Fakaosilea (n.13 ianuarie 1987), fundașul neo-zeelandez Alec Giovanni Luke Samoa (n.13 mai 1988), pilierul Constantin Mardare Pristăviță (n.23 mai 1993) și trăgătorul Ovidiu Cojocaru (n.19 noiembrie 1996).

De asemenea, vor lipsi și cei trei zimbri convocați la naționala României de rugby 7; mijlocașul la grămadă Alexandru Țiglă (n.19 februarie 1993), centrul Alexandru Bucur (n.24 aprilie 1994) și aripa Adrian Apostol (n.11 martie 1990).

Prima săptămână va fi una rezervată acomodării la efort, urmând ca împreună cu conducerea administrativă cei din staff-ul tehnic să stabilească programul pregătirilor din această vară.

Neoficial, prima competiție din ediția 2017-2018 va fi Cupa Regelui (care cel mai probabil va debuta pe data de 5 august), iar în ultimul week-end din luna lui gustar (26-27 august) este preconizat să înceapă cea de-a șaptea ediție a SuperLigii de Rugby.

Info şi foto Alin Boțioc

Te-ar mai putea interesa

Loading...

1 COMENTARIU

  1. Tot ii plin judetul asta de zimbrii,pacat ca nu poarta si administratiile denumiri.Cum ar fi sa scrie : Diugurile de la Consiliul Judetean sau Nampututii din Serviciul Public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.