AcasămodeleRODNA - Tabăra de fotografie ”Eu descopăr Oameni și Locuri”

RODNA – Tabăra de fotografie ”Eu descopăr Oameni și Locuri”

spot_img

DISTRIBUIȚI

21 de tineri din Județele Maramureș și Bistrița-Năsăud au explorat tainele fotografiei pe parcursul a două zile petrecute în Tabăra foto ”EU descopăr oameni și locuri”, organizată pe Valea Someșului de Centrul Europe Direct Bistriţa (din cadrul CCI Bistrița-Năsăud) și Centrul Europe Direct Maramureş (din cadrul Fundației CDIMM Maramureș).

Evenimentul s-a adresat elevilor de liceu şi și-a propus să dezvolte competenţele tinerilor de a comunica prin intermediul fotografiei, să le stimuleze spiritul de observație și simțul artistic, precum și să cultive spiritul competițional și cel de echipă.

Centrul Europe Direct Maramureş a invitat la această tabără foto 11 tineri pasionați de fotografie, care au fost selectați dintre cei mai activi participanți la activitățile organizate în anul 2015.

arta fotografica2În cele 2 zile de tabără, pe lângă sesiunile teoretice derulate sub îndrumarea unui expert foto bistrițean, au fost desfășurate vizite și drumeții în Comuna Rodna și împrejurimi, unde tinerii au avut ocazia să surprindă stilul de viață bistrițean, pitorescul locurilor și valorile etnografice și turistice specifice zonei.

Elevii au lucrat pe echipe și și-au selectat cele mai reușite fotografii pe care le-au înscris în concursul organizat la finalul taberei, în categoriile: Peisaj, Etnografie, Portret, Fotografie stradală și Originalitate. Toți participanții au fost recompensați cu diplome și premii oferite de Centrele Europe Direct organizatoare.

Cei 11 elevi maramureșeni au fost însoţiţi de dna Margareta CĂpÎlnean, coordonatorul Centrului Europe Direct Maramureş și de Angela MUREȘAN, reprezentant al Fundației CDIMM Maramureș – structura gazdă a Centrului Europe Direct Maramureș.

Fiecare centru a asigurat în mod gratuit, transportul, cazarea și masa pentru propriii participanți invitați la tabără.

Prima ediție a taberei de fotografie a avut loc în anul 2014, pe meleaguri maramureșene, la Ocna Șugatag. Cele două tabere s-au desfășurat în cadrul parteneriatului încheiat de Centrul Europe Direct Bistrița și Centrul Europe Direct Maramureș, ca membre ale Rețelei Europe Direct România.

arta fotografica1Fotografii ale tinerilor participanți la cele două ediții ale taberei foto vor fi incluse în Calendarul 2016 ce va fi realizat de Centrele Europe Direct partenere, pentru a promova frumusețile și valorile bistrițene și maramureșene.

Numele participanților și o galerie foto găsiți pe website-ul și pagina de Facebook ale Centrului Europe Direct Maramureș.

Mulțumim colegilor de la Centrul Europe Direct Bistrița pentru reușita taberei foto ”EU descopăr Oameni și Locuri” 2015!

Margareta Căpîlnean, coordonator Centrul Europe Direct Maramureş

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA