RIO 2016 – Azi încep Jocurile Olimpice. Cu ce delegaţie participă România

0
209
foto romaniatv.net

RIO 2016. Ediția a 31-a a Jocurilor Olimpice de vară de la Rio de Janeiro va debuta oficial vineri (sâmbătă, 02:00, ora României), cu ceremonia de deschidere, care va avea loc pe Stadionul Olimpic Maracana.

La Jocurile de vară de la Rio, care au loc în plină iarnă australă, vor participa peste 10.500 de sportivi, din 206 țări, printre care și România, care va avea o delegație de 96 de sportivi și 7 rezerve, la 15 sporturi. Portdrapelul delegației noastre va fi gimnasta Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică în 2004, la Atena.

Sportivii se vor întrece la 28 de discipline sportive, în 306 probe, marea competiție polisportivă urmând să se încheie în data de 21 august. Sporturi care au fost (re)introduse la această ediție sunt rugby-ul, cu varianta sa în 7, și golful.

Pe lângă mișcările sociale față de cheltuielile exorbitante ale Braziliei, o țară aflată de ceva timp în criză economică, pentru organizarea Jocurilor Olimpice, pe lângă preocupările pentru securitate, o problemă globală în acest moment, o temere majoră legată de Olimpiada de la Rio este legată de virusul Zika, aceasta determinând numeroase retrageri la diferite sporturi, în special la golf și tenis, una dintre absențe fiind cea a jucătoarei de tenis Simona Halep, numărul trei mondial.

Potrivit estimărilor federațiilor naționale, România are ca obiectiv cucerirea a 6-8 medalii la Rio, față de 9 câte a câștigat la Londra, în urmă cu patru ani (2-5-2), când a aliniat 103 sportivi la 14 sporturi.

Sursa info

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.